ȘANTIERE DESCHISE MAI DEVREME

Cercetările de pe șantierele arheologice din județul Buzău, considerate de importanță majoră pe plan național și chiar internațional, vor fi reluate mai devreme, în acest an. Redeschiderea siturilor arheologice a fost planificată încă de anul trecut, iar prima etapă de cercetări va debuta în luna mai, cu o lună mai devreme, față de alți ani. Una dintre cele mai dificile provocări ale arheologilor buzoieni va fi explorarea șantierului de la Târcov, din comuna Pârscov, într-o zonă greu accesibilă. În punctul ,,Piatra cu Lilieci”, se află în cercetare o așezare din…

Detalii

CALIFICARE DE EXCEPȚIE

Noi rezultate de excepție ale tinerilor programatori buzoieni. Echipa de robotică „Boogeybots” a Colegiului Național „Alexandru Vlahuță” din Rm Sărat, coordonată de profesorul Guniță Foarfecă, dar și echipa „Homosapiens”, formată din elevi de la Colegiul Național B.P. Hasdeu din Buzău, sub coordonarea profesorului Amalia Voicu, s-au calificat la etapa națională a Concursului de robotică – FIRST Tech Challenge Romania, organizat de Asociația Nație prin Educație, în parteneriat cu Facultatea de Inginerie Industrială și Robotică din Universitatea Politehnica din București. La etapa regională, care a avut loc zilele trecute, în Capitală,…

Detalii

PROIECTE PENTRU BIBLIOTECĂ

Noi cărți pentru pasionații de lectură, dar și mai mulți cititori. Asta își propune viitorul manager al Bibliotecii Municipale ,,Corneliu Coposu,, din Râmnicu  Sărat în acest an. Profesorul Răzvan Chirac intenționează ca instituția de cultură să devină un pilon principal în educația generațiilor prezente și viitoare. Viitorul manager își dorește să diversifice activitatea bibliotecii, să atragă cât mai mulți cititori, dar și să achiziționeze carte pentru toate categoriile de utilizatori. Conducerea bibliotecii din Rm Sărat dorește să atragă și cât mai mulți pensionari. Profesorul Răzvan Chirac și-a propus să demareze un…

Detalii

Dispoziția și proiectul Ordinii de zi, a Ședinței de lucru ordinare a Consiliului Local din data de 28.02.2023, ora 15

  MUNICIPIUL RM.SĂRAT STRADA NICOLAE BĂLCESCU NR.1 TEL.0238/561946; fax 0238/561947 Web: www.primariermsarat.ro   ANUNT             In temeiul art.133, alin.(1), lit.a), art.134 si art.135, alin.(4) din O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare, Primarul Municipiului Rm.Sarat convoaca Consiliul Local al Municipiului Rm.Sarat in sedinta ordinara care va avea loc in data de 28.02.2023, orele 1500 in Sala de sedinte a Primariei Municipiului Rm.Sarat, strada Nicolae Balcescu nr.1, judetul Buzau, cu urmatoarea ordine de zi:   1. Proiect de hotarare nr.30/22.02.2023 privind aprobarea contului de executie al bugetului…

Detalii

INVESTIȚII ÎN PIEȚE

Piețele din municipiul Buzău vor intra într-un amplu proces de modernizare. O spun reprezentanții societății Piețe, Târguri și Oboare care și-au propus să ofere buzoienilor condiții mult mai bune de a-și face cumpărăturile. Pentru început, societatea va muta Piața de Lactate, în Piaţa Centrală. Investiția, care se ridică la aproape 250.000 de lei, ar urma să fie demarată cel mai probabil după Paște. După ce va fi renovat, imobilul în care a funcționat Piața de Lactate va fi închiriat unei alte firme. Tot pe parcursul acestui an, societatea Piețe, Târguri…

Detalii

O NOUĂ CAMPANIE DE DONARE DE SÂNGE

Protoieria Râmnicu Sărat, în colaborare cu Centrul de Transfuzii Buzău, Primăria Municipiului Râmnicu Sărat și Centrul Cultural ,,Florica Cristoforeanu” inițiază o nouă campanie de donare de sânge. Campania ,,Donează sânge – salvează vieți” se va desfășura, joi, 23 februarie, între orele 09.00 și 14.00. Acțiunea va avea loc în zona de recoltare amenajată în incinta Centrului Cultural ,,Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat. Persoanele care vor să doneze sânge trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 64 de ani. Donatorii pot beneficia de analize gratuite, o zi liberă, în cazul…

Detalii

COPIII, TOT MAI DEPENDENȚI DE INTERNET

Copiii au devenit dependenți de internet, după ce ultimele decenii au adus cu sine o dezvoltare uriașă a tehnologiei informației și comunicațiilor. Internetul a transformat felul în care învățăm, comunicăm și lucrăm, dar și modul în care trăim. Acest lucru aduce însă și o serie de probleme, atunci când sunt implicați copiii, cei care tind să abandoneze viața reală pentru cea virtuală. Potrivit unui studiu realizat anul trecut de Ro Cyberex peste o treime dintre elevi au început să utilizeze internetul de la vârste foarte mici. Pandemia și punerea în…

Detalii

UN JUDEȚ CU VINO-NCOA

Buzăul este considerat judeţul în care nu te poţi plictisi indiferent de câte zile stai. Supranumit și „mica Românie” pentru toate tipurile sale de relief, Buzăul a devenit un adevărat punct de atracţie pentru turişti, atât din țară, cât și din străinătate. Pe turiști îi atrage, ca un magnet, zona Trovanților de la Ulmet, foarte apropiată de cea a așezărilor rupestre, Cascada de la Cașoca, dar și Muzeul Chihlimbarului. Toate acestea se regăsesc, de asemenea, în topul celor mai cunoscute obiective turistice din Buzău. Și muzeele din județ sunt un…

Detalii

WEEKEND DULCE

Se anunță un weekend dulce la Rm Sărat. Borcane cu miere, ceară, utilaje, faguri și echipamente apicole vor fi expuse în centrul orașului, la cea de-a 15-a ediție a ,,Zilelor Apicultorilor Râmniceni”. Târgul de miere și produse apicole, care reuneşte an de an apicultori individuali şi firme de profil din toată ţara, va fi organizat în perioada 25-26 februarie. Evenimentul de tradiție este organizat de Asociația Apicultorilor Profesioniști “Albina Râmniceană” împreună cu Primăria Municipiului Râmnicu Sărat. Standurile apicultorilor vor fi  amplasate în piațeta Primăriei. La eveniment au confirmat deja prezența…

Detalii

ATENȚIE LA GHIOZDANELE COPIILOR!

Manuale, culegeri, caiete speciale de teme sau de maculatură. Asta cară zilnic elevii în ghiozdane, în numele educației de calitate. Ce se câștigă la capitolul știință se pierde însă la capitolul sănătate. Medicii din Rm. Sărat trag un semnal de alarmă privind greutatea ghiozdanului, combinată cu lipsa mișcării, ce conduc la reale probleme de sănătate. Medicii recomandă părinților să cumpere ghiozdane de tip rucsac, cu un interior cât mai spațios pentru cărți și caiete, iar bretelele sa fie cat mai late, pentru o susținere comodă. Când o persoană are scolioză,…

Detalii