REZERVAŢII NATURALE PROTEJATE

România deţine peste 1.525 de arii naturale protejate, care ocupă circa 23% din suprafaţa ţării. Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, doar pe teritoriul judeţului Buzău există peste 30 de arii naturale protejate. Printre ariile naturale protejate din județ se numără Vulcanii Noroioşi, Platoul Meledic sau Dealul cu lilieci de la Cernătești. Pentru 8 arii naturale protejate din Buzău există Planuri de management aprobate. Judeţul Buzău cuprinde, într-o proporţie relativ egală, cele trei unităţi geografice (câmpie, deal, munte), iar patrimoniul natural este bogat şi diversificat cuprinzând numeroase ecosistemele naturale…

Detalii

HARTĂ A RISCULUI DE INUNDAȚII

Mai multe zone din județul Buzău prezintă risc crescut de inundații. O arată și o hartă de detaliu a acestor zone vulnerabile întocmită de Ministerul Mediului. În bazinul hidrografic Buzău, pe teritoriul județului, specialiștii au identificat 7 zone cu risc potențial semnificativ la inundații. Reprezentanții Administraţiei Bazinale Apele Române Buzău-Ialomiţa recunosc că vulnerabnilități au fost semnalate, de-a lungul timpului, atât pe râul Buzău, cât și pe râul Bâsca Chiojdului, în zona de aval. În județul Buzău sunt prevăzute lucrări de reducere a riscului la inundatii, pe râul Buzău în dreptul…

Detalii

UN BUGET ECHILIBRAT

Județul Buzău va avea, și în 2024, un buget echilibrat. Este concluzia conducerii Consiliului Județean Buzău, care déjà a  creionat proiectul de buget pe acest an. În 2024, județul Buzău va avea la dispoziție aproape 103 milioane de euro, cu  3 milioane de euro mai mult față de 2023. Președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, spune că mare parte din sumă, adică aproape 50 de milioane de euro, sunt bani ce ar urma să ajungă în Buzău din proiecte europene. Pentru anul în curs, Consiliul Judeţean va încerca să încheie…

Detalii

TRANSPORT BUN, DAR CU PROBLEME

Transportul de călători în județul Buzău este la fel ca-n țară… nici prea bun, dar nici rău. Cert este un lucru: din cele 6 loturi de trasee din județ, doar 3 au fost atribuite. Asta înseamnă că doar pentru cetățenii din zona de sud, est și vest a județului Buzău au fost desemnate firmele care se vor ocupa de transportul călătorilor în următorii 5 ani. Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, consideră că serviciul judeţean de transport este unul bun, dar trebuie îmbunătăţit. Președintele Consiliului Județean Buzău este de…

Detalii

MULȚI ȘOMERI

Buzăul se află printre județele cu cei mai mulți șomeri din țară. Conform datelor provizorii ale recensământului populației de anul trecut, aproape 145.000 de buzoieni sunt angajați, iar circa 11.000 sunt șomeri. Asta situează Buzăul pe locul 21 în ierarhia judeţelor, din punctul de vedere al ponderii populației șomere a județului. De altfel, când vine vorba de șomeri, Buzăul s-a aflat, de-a lungul timpului, mai mereu printre județele ,,fruntașe”, alături de Vaslui. Mai grav este că numai anul trecut, 5.000 de şomeri aflați în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei…

Detalii

UN JUDEȚ CU VINO-NCOA

Buzăul este considerat judeţul în care nu te poţi plictisi indiferent de câte zile stai. Supranumit și „mica Românie” pentru toate tipurile sale de relief, Buzăul a devenit un adevărat punct de atracţie pentru turişti, atât din țară, cât și din străinătate. Pe turiști îi atrage, ca un magnet, zona Trovanților de la Ulmet, foarte apropiată de cea a așezărilor rupestre, Cascada de la Cașoca, dar și Muzeul Chihlimbarului. Toate acestea se regăsesc, de asemenea, în topul celor mai cunoscute obiective turistice din Buzău. Și muzeele din județ sunt un…

Detalii

UN BUGET ECHILIBRAT

Peste 105 milioane de euro! Acesta este bugetul județului Buzău în 2023, aprobat, astăzi, în prima ședință din acest an a Consiliului Județean Buzău. Președintele instituției, Petre Emanoil Neagu, consideră că județul va avea un buget echilibrat, la un prim calcul, cu peste 5 milioane de euro mai mare decât anul trecut. Autoritățile județene își doresc ca, în acest an, să atragă și mai multe fonduri europene necesare continuării investițiilor în curs, dar și pentru altele viitoare. Cea mai mare parte din buget este alocată pentru dezvoltare. Președintele Consiliului Județean…

Detalii

Gabriel Avrămescu, președintele PNL Buzău: Anul 2023 este anul investiţiilor în judeţul Buzău

Bugetul de stat pentru anul acesta prevede o finanţare de peste 4,5 milioane de lei pentru investiţii în judeţul Buzău, majoritatea amendamentelor fiind aprobate la propunerea mea şi a colegului meu, senatorul Vlad Mircea Pufu, a declarat deputatul Gabriel Avrămescu , președintele PNL Buzău.  „Mă bucur că toată lumea a înţeles că e nevoie de astfel de proiecte şi în comunele din judeţ, nu doar în marile oraşe. Aşadar, anul acesta vom avea următoarele investiţii finanţate de la bugetul de stat„, mai susține parlamentarul liberal. Avrămescu a dat și o lista cu…

Detalii

PAS IMPORTANT PENTRU „ORBITAL”

În următorii ani, Șoseaua de Centură a Buzăului va fi completată cu un ”Orbital”, un drum concentric situat în intravilanul municipiului. Mai precis, orașul Buzău va beneficia de 4 șosele de centură, din care 3 vor fi interioare și una exterioară. “Orbitalul” Buzăului va trece pe lângă autostrada A7, care va lega Capitala de Moldova, și va fi legat de viitorul drum expres Buzău-Brăila. Un pas important spre materializarea acestui amplu proiect a fost făcut astăzi, când, Primăria Buzău a încheiat un protocol de colaborare cu Compania Națională de Administrare…

Detalii