ATENȚIE LA COȘURILE DE FUM!

Mare atenție la sobe și la instalațiile de încălzire, în zilele geroase, pentru că numărul incendiilor aproape se dublează în lunile de iarnă. O arată și statisticile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău potrivit cărora, de la începutul acestui an, în judeţ, s-au semnalat peste 40 de incendii, unele soldate și cu victime. Principala cauză a incendiilor o reprezintă neglijenţa proprietarilor, care nu îşi întreţin în mod corespunzător coşurile de fum, instalaţiile electrice sau instalațiile de încălzire defecte. Tocmai pentru a evita astfel de nenorociri, pompierii buzoieni îi îndeamnă pe…

Detalii

CA PE PATINOAR

Gheața de pe străzile și trotuarele din Rm. Sărat a creat mari probleme în ultimele zile. Oamenii au mers cu mare grijă de teama ghețușului, însă chiar și asa tot au mai alunecat. Cadrele medicale de la Secția Ortopedie a Spitalului Municipal s-au confruntat cu un val de pacienţi cu fracturi, entorse la mâini şi picioare, după ce au alunecat pe gheaţă. Cele mai grave fracturi, cele de șold și de bazin, necesită mai bine de trei luni de recuperare, iar fracturile membrelor se vindecă după cel puțin 21 de…

Detalii

ÎN MEMORIA LUI GRIGORE VIERU

Rm. Sărat va găzdui, săptămâna viitoare, un nou eveniment cultural de excepție, dedicat marelui scriitor Grigore Vieru, la 88 de ani de la nașterea sa. Manifestările dedicate vieții și operei poetului vor avea loc marți, 14 februarie, de la ora 11.00, la bustul scriitorului, amplasat în Parcul care-i poartă numele. La eveniment sunt așteptați reprezentanți ai Ligi Culturale pentru Unitatea Romanilor de Pretutindeni –filiala Rm Sarat, oameni de cultură, elevi și autorități locale. Ramnicu Sărat a fost deseori un loc de popas pentru Grigore Vieru, motiv pentru care toți cei care…

Detalii