PARCĂRILE, O MARE PROBLEMĂ

Locurile de parcare, insuficiente în comparație cu numărul  de mașini, reprezintă una dintre marile probleme cu care se confruntă zilnic șoferii din Buzău. Conform unui studiu realizat la începutul acestui an de o companie specializată în integrare de soluţii inteligente la cheie, arată că municipiul Buzău suferă când vine vorba de parcările rezidențiale. În municipiul Buzău există foarte mulți proprietari de mașini care utilizează autovehiculele foarte rar, o dată pe lună sau și mai rar, dar solicită și dețin locuri de parcare rezidențiale, în condițiile în care acestea sunt și…

Detalii

INVITAȚIE LA TÂRGUL APICOL

Râmnicenii sunt invitați, în acest weekend, la un târg cât se poate de dulce. Este vorba despre ,,Târgul de miere și produse apicole Râmnicu Sărat”, eveniment aflat la cea de-a XV-a ediție, care va fi organizat în Piațeta din fața Primăriei. La evenimentul organizat de Asociația Apicultorilor Profesioniști ,,Albina Râmniceană” și Primăria Râmnicu Sărat și-au anunțat prezența zeci de apicultori din toată țara. Și anul acesta, crescătorii de albine și producătorii își vor întâmpina vizitatorii cu numeroase produse apicole. La evenimentul din Rm. Sărat este invitat și ministrul Agriculturii și…

Detalii

EXPOZIȚIE DE DRAGOBETE

Dragobetele, ziua iubirii la români, este celebrată și la Muzeul Municipal ,,Octavian Moșescu” din Râmnicu Sărat. Iubitorii de artă și frumos sunt invitați la expoziția ,,Năframa, simbol al iubirii eterne”, în cadrul căreia vor putea admira obiecte ale Secției de Etnografie. Dragobetele, o sărbătoare tradițională românească, este celebrată, în fiecare an, pe 24 februarie. Conform legendelor populare, Dragobete este un personaj din mitologia românească, patronul iubirii și al veseliei. Conform mitului popular, se spune că el nu și-a folosit puterile pentru a-i face pe oameni să se îndrăgostească, ci doar…

Detalii

ANUNŢ REFERITOR LA ELABORAREA UNUI PROIECT DE ACT NORMATIV

Astăzi, data de 22.02.2023, Primăria Municipiului Râmnicu Sărat anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului următorului act normativ: PROIECT DE HOTĂRÂRE PRIVIND APROBAREA GHIDULUI PRIVIND REGIMUL FINANTARILOR NERAMBURSABILE DIN FONDURI PUBLICE ALOCATE PENTRU ACTIVITATI NONPROFIT DE INTERES GENERAL DIN BUGETUL LOCAL AL MUNICIPIULUI RÂMNICU SARAT PE ANUL 2023 (PROIECTE DIN DOMENIILE CULTURA, EDUCATIE CIVICA, SOCIAL, PROTECTIA MEDIULUI) Paragraf descriptiv: Prin proiectul de hotărâre se propune spre aprobare Ghidul privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general din bugetul local…

Detalii

ASFALTATĂ ÎN ACEST AN

Vești bune pentru locuitorii unei artere din Rm. Sărat. Strada Jitia va fi asfaltată anul acesta. Reprezentanții Primăriei Râmnicu Sărat spun că această arteră a fost inclusă în lista de investiții a municipiului în ultimii ani, dar nu a fost modernizată până în prezent, pentru că se impunea schimbarea a două rețele de apă, precum și a branșamentele tuturor locuințelor. În cazul în care strada ar fi fost asfaltată fără a se înlocui aceste coloane, artera ar fi ajuns în situația altor arteredin oraș, care imediat după asfaltare, au suferit…

Detalii

ȘANTIERE DESCHISE MAI DEVREME

Cercetările de pe șantierele arheologice din județul Buzău, considerate de importanță majoră pe plan național și chiar internațional, vor fi reluate mai devreme, în acest an. Redeschiderea siturilor arheologice a fost planificată încă de anul trecut, iar prima etapă de cercetări va debuta în luna mai, cu o lună mai devreme, față de alți ani. Una dintre cele mai dificile provocări ale arheologilor buzoieni va fi explorarea șantierului de la Târcov, din comuna Pârscov, într-o zonă greu accesibilă. În punctul ,,Piatra cu Lilieci”, se află în cercetare o așezare din…

Detalii

CALIFICARE DE EXCEPȚIE

Noi rezultate de excepție ale tinerilor programatori buzoieni. Echipa de robotică „Boogeybots” a Colegiului Național „Alexandru Vlahuță” din Rm Sărat, coordonată de profesorul Guniță Foarfecă, dar și echipa „Homosapiens”, formată din elevi de la Colegiul Național B.P. Hasdeu din Buzău, sub coordonarea profesorului Amalia Voicu, s-au calificat la etapa națională a Concursului de robotică – FIRST Tech Challenge Romania, organizat de Asociația Nație prin Educație, în parteneriat cu Facultatea de Inginerie Industrială și Robotică din Universitatea Politehnica din București. La etapa regională, care a avut loc zilele trecute, în Capitală,…

Detalii

PROIECTE PENTRU BIBLIOTECĂ

Noi cărți pentru pasionații de lectură, dar și mai mulți cititori. Asta își propune viitorul manager al Bibliotecii Municipale ,,Corneliu Coposu,, din Râmnicu  Sărat în acest an. Profesorul Răzvan Chirac intenționează ca instituția de cultură să devină un pilon principal în educația generațiilor prezente și viitoare. Viitorul manager își dorește să diversifice activitatea bibliotecii, să atragă cât mai mulți cititori, dar și să achiziționeze carte pentru toate categoriile de utilizatori. Conducerea bibliotecii din Rm Sărat dorește să atragă și cât mai mulți pensionari. Profesorul Răzvan Chirac și-a propus să demareze un…

Detalii