Publicul iubitor de artă din Rm. Sărat s-a putut bucura, ieri, de un eveniment inedit, în curtea Complexului Brâncovenesc. Artistul Mircea Corcodel a pictat, în aer liber, în cadrul unui atelier demonstrativ, cu ocazia închiderii expoziției de acuarelă „Aer”, semnată de pictor, pe care Muzeul Municipal ,,Octavian Moșescu” a găzduit-o recent. Mircea Corcodel a mărturisit că este emoționat să se afle la Râmnicu Sărat, tatăl său fiind râmnicean. La atelierul demonstrativ a participat un public numeros. Printre participanți s-au numărat și elevi, pasionați de artă. Chiar dacă nu au studii de…
DetaliiLună: septembrie 2022
PORUMBUL ȘI FLOAREA SOARELUI, COMPROMISE TOTAL
Seceta din aceatsă vară a avut efecte devastatoare în județul Buzău! În zona de câmpie a județului, fermierii au înregistrat pierderi de sută la sută la culturile de floarea soarelui și porumb. Pentru că din câmp nu au ce culege în acest an, agricultorii se grăbesc să bage tractoarele în lanul de porumb direct la arat, fără să-l treiere înainte, ca să facă economie de combustibil. Georgian Calotă, unul dintre marii fermieri din județul Buzău, a plantat porumb pe o suprafață de peste 70 de hectare, la Balta Albă, între…
DetaliiANGAJAȚII PREFECTURILOR, FUNCȚIONARI PUBLICI DE STAT
Se anunță vești bune pentru angajații prefecturilor din țară. În această toamnă, va fi supus aprobării, în Camera Deputaților, un proiect de lege care prevede ca funcțiile publice din cadrul Instituției Prefectului, în prezent calificate ca funcții publice teritoriale, să devină funcții publice de stat. Prefectul de Buzău, Daniel Țiclea, este încrezător că acest proiect de lege va trece la vot în Parlament. Asta după ce documentul a primit aviz favorabil în Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului din Camera Deputaților. Deşi munca lor implică o răspundere enormă, reprezentând…
DetaliiINVITAȚIE LA „TOAMNA BUZOIANĂ”
Se dă startul aprovizionării pentru sezonul rece, iar târgul agro-alimentar ”Toamna Buzoiană” este o ocazie perfectă pentru cei care vor să-și umple cămările cu bunătăți. Timp de o săptămână, în spațiul care găzduiește un alt târg tradițional, Drăgaica, zeci de producători din tot județul Buzău – agricultori, grădinari, apicultori, viticultori – vor oferi spre vânzare cele mai bune roade ale toamnei. Edilul municipiului Buzău, Constantin Toma, precizează că au fost acceptați cu standuri la târg doar comercianți care sunt cu taxele și impozitele la zi. Evenimentul va începe duminică, la…
DetaliiPROIECTE CONTINUATE
Optimiști și dornici să învețe carte. Așa au început noul an școlar elevii Școlii Gimnaziale ,,Gheorghe Vernescu” din Râmnicu Sărat. Pe parcursul acestui an, conducerea unității de învățământ și-a propus să continue proiectele demarate în 2021. Unul dintre acestea este demarat în parteneriat cu Primăria Râmnicu Sărat și vizează scăderea numărului de copii aflați în risc de sărăcie și excluziune social. De asemenea, școala Gimnazială ,,Gheorghe Vernescu” din Râmnicu Sărat este unitate pilot prin proiectul ,,Școala campus –școala copiilor fericiți”. În acest an școlar, unitatea de învățământ vine cu noutate…
DetaliiANUNŢ CONSULTARE ȘI DEZBATERE PUBLICĂ
Nr.58712/13.09.2022 ANUNŢ CONSULTARE SI DEZBATERE PUBLICA a Proiectului de hotarare privind aprobarea modificarii Regulamentului de Organizare si Functionare al Muzeului Municipal „Octavian Mosescu” Ramnicu Sarat In conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica, se aduce la cunostinta publica initiativa Primarului Municipiului Ramnicu Sarat, domnul Cîrjan Sorin-Valentin, referitoare la elaborarea Proiectului de hotarare privind aprobarea modificarii Regulamentului de Organizare si Functionare al Muzeului Municipal „Octavian Mosescu” Ramnicu Sarat si organizarea consultarii/dezbaterii publice pentru proiectul propus, in data de 21.09.2022, ora 1300,…
DetaliiLIPSA MEDICILOR, O PROBLEMĂ CRONICĂ
Lipsa medicilor din Spitalul Municipal Râmnicu Sărat creează în continuare probleme. Atât locuitorii municipiului, cât și cei din comunele arondate sunt îngrijorați de situația din unitatea medicală și trimit redacției numeroase întrebări privind soarta spitalului. Imposibilitatea asigurării permanenței serviciilor medicale la Camerele de gardă și realizarea intervențiilor în sala de operație doar în urma programării sunt doar câteva dintre situațiile care îi neliniștesc pe oameni. Autoritățile din Rm. Sărat cunosc situația și susțin că nu este vorba de lipsa de implicare a administrației locale, lipsa medicilor fiind o problemă a întregului…
DetaliiPROIECT INEDIT, AGREAT DE MINISTRUL AGRICULTURII
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a făcut, aseară, o vizită fulger la Stația de Epurare a municipiului Buzău, punct de interes în cadrul unui proiect inedit. Este vorba de o idee anunțată de edilul Buzăului, Constantin Toma, în urmă cu o lună, prin care apa epurată ce se deversează în râul Buzău să fie folosită pentru irigarea terenurilor agricole din zona de sud a municipiului și în comunele limitrofe. Alături de Petre Daea s-au aflat și directorul general al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, Cornel Popa, dar și buzoianul Nicolae Mărăcine,…
DetaliiTICHETE DE GRĂDINIȚĂ
Preșcolarii din Rm. Sărat beneficiază și în acest an școlar de tichete de grădiniță. Stimulentul se acordă copiilor din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei. Anul trecut, la Râmnicu Sărat, numărul copiilor care au beneficiat de tichete de grădiniță a crescut simțitor. Aproape o sută de tichete au fost acordate lunar micuților care au frecventat unitățile destinate preșcolarilor. Acordarea tichetelor sociale este strict condiționată de frecvența regulată a copiilor la grădiniță. Stimulentul ajută părinții să acopere unele costuri de bază ale educației preșcolare, precum gustarea zilnică, rechizite sau articole…
DetaliiLUCRĂRI FĂRĂ ÎNTÂRZIERI
Construcția celor două blocuri de locuințe sociale din Râmnicu Sărat decurge fără întârzieri. Autoritățile locale speră ca lucrările la cele două blocuri de locuințe din cartierul Costieni, la limita cu Alecu Bagdat, care vor fi atribuite tinerilor cu vârsta de până în 35 de ani, să fie încheiate până la finalul anului. Imobilele vor integra 32 de apartamente de locuințe, câte 16 pentru fiecare clădire. Primarul municipiului Rm. Sărat speră ca, atât vremea, cât și piața materialelor de construcții să permită finalizarea lucrărilor. Investiția pentru construirea celor două blocuri se…
Detalii