PROIECT INEDIT, AGREAT DE MINISTRUL AGRICULTURII

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a făcut, aseară, o vizită fulger la Stația de Epurare a municipiului Buzău, punct de interes în cadrul unui proiect inedit. Este vorba de o idee anunțată de edilul Buzăului, Constantin Toma, în urmă cu o lună, prin care apa epurată ce se deversează în râul Buzău să fie folosită pentru irigarea terenurilor agricole din zona de sud a municipiului și în comunele limitrofe. Alături de Petre Daea s-au aflat și directorul general al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, Cornel Popa, dar și buzoianul Nicolae Mărăcine, fost director general al ANIF.

În drum spre Stația de epurare, ministrul Petre Daea și primarul Constantin Toma s-au întâlnit cu legumicultori. Aceștia consideră că folosirea apei epurate pentru irigații este o soluție binevenită.

Edilul Constantin Toma spune că Petre Daea l-a asigurat că va susține acest proiect inedit, care ar putea salva agricultura din jurul orașului.

Primarul Buzăului precizează că, dacă se va asigura finanțare de la Guvern, acest proiect pilot la nivel național ar putea fi pus în aplicare peste aproximativ 2-3 ani.

Related posts