“CATTANI” LA BUZĂU

Michele Placido, actorul care i-a dat viață comisarului Corrado Cattani în serialul ”Caracatița”, a poposit, în acest weekend, la Buzău. Actorul și regizorul italian este invitat special al festivalului „Buzău International Arts Festival”, eveniment aflat în plină desfășurare. Sâmbătă dimineață, Michele Placido a fost prezent la Primăria Buzău, unde a fost primit de Constantin Toma, primarul municipiului Buzău. După o conversație de câteva minute în biroul edilului șef, cei doi au susținut o conferință de presă. Michele Placido a povestit despre căldura cu care a fost primit la Buzău, dar…

Detalii

S-A DESCHIS TÂRGUL CU DE TOATE

A început „Toamna Buzoiană”, ediția 2022! Timp de o săptămână, producătorii locali de legume, fructe și produse tradiționale au ocazia să își expună roadele din noua recoltă. Și în acest an, la deschiderea târgului anual de la Buzău a participat Ministrul Agriculturii, Petre Daea, care a trecut pe la toate tarabele fermierilor pentru a face cumpărături. A insistat să le plătească fermierilor pentru fiecare produs ales. În câteva zeci de minute, Petre Daea a cheltuit câteva sute de lei pe produsele de pe tarabe care i-au făcut cu ochiul. Ministrul…

Detalii

EXPOZIȚIE MEDALION

Medicina se împacă de minune cu arta. Asta au putut observa, la finalul săptămânii trecute, vizitatorii expoziției medalion de artist semnată de Claudia Bucur și găzduită Muzeul Municipal ,,Octavian Moșescu” din Râmnicu Sărat. Tematica vernisajului Claudiei Bucur, medic de profesie, o reprezintă peisajul. Claudia Bucur a urmat Institutul de Medicină și Farmacie București, Facultatea de Medicină generala, în prezent fiind medic primar gastroenterolog. Artista și-a descoperit la vârsta maturității pasiunea pentru pictură, motiv pentru care a decis să urmeze și cursuri la Universitatea Națională de Arte București, Facultatea de Pictură.…

Detalii

FESTIVAL RELUAT

Eveniment muzical de excepție, în acest weekend, la Râmnicu Sărat. Pe scena Centrului Cultural ,,Florica Cristoforeanu” au urcat nume sonore ale folk-ului românesc în cadrul Festivalului ,,Vali Sterian”. Mircea Vintilă, Ducu Betrzi, Emeric Imre, Dinu Olărașu sunt doar câțiva dintre folk-iștii care au încântat publicul prezent în sală. Organizatorii evenimentului de la Rm Sărat se declară încântați că, după anii de pandemie, au putut relua festivalul, ajuns, acum, la cea de-a III a ediție. Reprezentanții Centrului Cultural ,,Florica Cristoforeanu” speră ca festivalul să devină o tradiție la Râmnicu Sărat. Vali…

Detalii