,,Punem mare preț pe dezvoltarea psihologică și emoțională a copiilor“, susține Monica Tudorancea, inițiatorul noului after-school ,,Căsuța minunatelor povești”

              Decembrie 2019. Serbare de Crăciun. Un moment deopotrivă frumos și emoționant. Este oficial actul de botez al noului after-school din Buzău „Căsuța minunatelor povești”. Asistență pentru temele de acasă, program de masă atent stabilit, lecții de dans sportiv, cursuri de informatică sau limbi străine, arte marțiale, lecții de chitară, de canto, de desen și pictură, dansuri populare sau balet, înot, lecții de olărit și țesut la război, sunt activitățile pentru cei mici, oferite în pachetul de bază și în pachetul opțional. Despre grija pentru cei mici, ne dezvăluie Monica Tudorancea, inițiatorul noului after-school ,,Căsuța minunatelor povești” într-un interviu pentru ,,Scurt pe 2”.

 

Reporter: O nouă ofertă pentru programul after-school. Ce aduce în plus și care sunt activitățile de bază pentru cei mici?

Monica Tudorancea: Ceea ce aducem în plus față de orice alți competitori este posibilitatea părinților de a alege programe în plus pentru cei mici. Credem cu mare tărie în diversitatea și individualitatea copiilor, de aceea dorim să oferim programe care variază în funcție de interesele și capacitățile lor. Ca activități de bază propunem asistență cu temele de acasă, cu ajutorul unui învățător calificat, precum și cursuri care vor asigura o dezvoltare armonioasă din punct de vedere fizic, academic și psihologic. Copiii vor putea primi lecții de dans sportiv, informatică de bază, arte marțiale și mai ales oferim dezvoltare personală cu persoană calificată. Bineînțeles, nu am uitat nici părinții, așa că cei interesați să afle noutăți din domeniul psihologiei cu privire la tehnici educaționale pozitive și eficiente pentru copii cu vârste între cinci și zece ani, sunt invitați, pentru o oră, să participe împreună cu cei mici la ,,Școala Părinților”.

Rep.: De unde a pornit această inițiativă?

M.T.:  De la constatarea unor împrejurări de viață cu care se confruntă tinerele familii și anume faptul că, în mare parte din acestea, unde ambii părinți lucrează, există perioade din ziua copiilor lor în care este necesar să fie îngrijiți ori de o bonă, ori de bunici, iar lucrurile practice de zi cu zi rămân în seama părinților care, de multe ori, au dificultăți în a găsi timpul necesar pentru aceasta. Din acest motiv, vrem să preluăm activitățile de zi cu zi, și să le livrăm într-un mod profesionist, încercând să asigurăm cele mai bune șanse de succes și bunăstare din punct de vedere mental, afectiv și fizic pentru cei mici. Astfel, putem asigura că timpul pe care părinții îl au la dispoziție cu copiii este petrecut în mod plăcut și relaxat, și orientat către joc și dezvoltare emoțională.

Rep.: Unde vă pot găsi cei interesați? De când ați inaugurat noua locație?

M.T.: ,,Căsuța minunatelor povești” – care, în fapt, reprezintă o locație generoasă, cu trei nivele, echipată cu cele mai noi tehnologii care vor asigura suportul educațional, a fost inaugurată pe 20 decembrie cu o serbare de Crăciun. Pozele de pe Facebook spun o poveste destul de completă despre cât de vie a fost inaugurarea, și ne bucurăm să spunem că a fost un mare succes. Ne puteți contacta pe pagina de Facebook „Căsuța minunatelor povești” sau la numerele de telefon alocate pentru after school. Procedura de a încheia un contract este foarte simplă: puteți pur și simplu să ne contactați la numărul telefonic, apoi vom stabili o dată la care puteți veni pentru o vizită și pentru a parcurge tipul de contract preferat. Cel mic va putea începe programul imediat.

Rep.: Care sunt criteriile de primire ? Există o limită de vârstă?

M.T.:   Ne concentrăm în special pe copiii aflați în școala primară, dar și „grădinari” mai mari, pe copiii între cinci și zece ani, care sunt în stadiul de dezvoltare socială a sentimentului de autosuficiență, în care copiii își dezvoltă încrederea în competențele proprii și în abilitatea lor de a iniția acțiuni.

Rep.: Care este programul zilnic? Până când pot să rămână cei mici?

M.T.: Pentru pachetul de bază, avem un program între 12:00 (când sunt preluați copiii de la școală sau grădiniță) – 16:30. Programul începe cu un prânz, unde li se vor servi mese oferite de o firmă de catering și adaptate în funcție de necesitățile alimentare ale fiecărui copil. Apoi, la ora 13:00, cei mici se vor putea relaxa, vor avea ocazia să se antreneze în jocuri libere, ceea ce le va da ocazia să socializeze între ei sau se vor odihni. Între 13:30 – 15:30 vor avea program de teme, unde doamnele învățătoare le vor oferi suport pentru a-și face temele  pentru acasă. Între 15:30 – 16:30 vor avea, în funcție de ziua din săptămână, o oră de cursuri in­formatică (luni), dans sportiv (marți), arte marțiale (miercuri), dezvoltare personală (joi) și școala părinților (vineri). Cei ce doresc un pachet opțio­nal, vor avea de ales în fiecare zi de la 16:30 – 18:00 încă o activitate. Opțiunile sunt diverse: pot alege un curs de limbă straină (engleză, germană, franceză etc.), lecții de chitară, de canto, de desen și pictură, dansuri populare sau balet, înot. Avem „ofertă” și pentru teatru de păpuși, lecții de olărit și țesut la război. Oferta din pachetul de bază și pachetul opțional presupune un instructor calificat în subiectul opțiunii, dar și o persoană caldă și iubitoare.

Rep.: Pe ce puneți preț în activitatea cu cei mici ?

M.T: În primul rând, punem preț pe dezvoltarea holistică (întreaga personalitate) a copiilor, pe posibilitatea lor de a avea parte de activități stimulante pentru perioada de dezvoltare în care se află, care vor putea contribui la crearea unui adult de succes. Bineînțeles, dragostea față de cei mici și dorința de a le crea bunăstare în viața de zi cu zi sunt valorile care ne ghidează acțiunile. Punem mare preț pe dezvoltarea psihologică și emoțională a copiilor, și pe ideea de parteneriat cu părinții în contribuția la o dezvoltare armonioasă. După cum se poate observa din numărul și tipul de alegeri disponibile, diversitatea de opțiuni primează în programul nostru.

Aș dori să mai spun și că nu ne închidem porțile la data vacanțelor școlare, „Căsuța” asigurând prichindeilor noștri și pe perioada acestora aceeași grijă și căldură în program diversificat și foarte atrăgător de vacanță. De asemenea, asigură sărbătorirea împreună, cu veselie și joc a tuturor zilelor onomastice sau aniversare a copiilor noștri.

Related posts

Leave a Comment