REZERVAŢII NATURALE PROTEJATE

România deţine peste 1.525 de arii naturale protejate, care ocupă circa 23% din suprafaţa ţării. Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, doar pe teritoriul judeţului Buzău există peste 30 de arii naturale protejate. Printre ariile naturale protejate din județ se numără Vulcanii Noroioşi, Platoul Meledic sau Dealul cu lilieci de la Cernătești. Pentru 8 arii naturale protejate din Buzău există Planuri de management aprobate. Judeţul Buzău cuprinde, într-o proporţie relativ egală, cele trei unităţi geografice (câmpie, deal, munte), iar patrimoniul natural este bogat şi diversificat cuprinzând numeroase ecosistemele naturale…

Detalii

TOT MAI MULȚI URȘI

Prezența tot mai deasă a urșilor în gospodăriile din zona de nord a județului Buzău nu este deloc întâmplătoare. O arată și datele Agenției de Mediu Buzău, potrivit cărora numărul urșilor a crescut, în județ, în numai un an, cu 135 de exemplare. Astfel, în acest moment Buzăul are 1.392 de urși, un număr extrem de mare având în vedere că aceștia trăiesc doar în zonele de deal și de munte ale județului. Nu doar numărul urșilor este în creștere în județul Buzău, ci și al altor sălbăticiuni. Potrivit datelor…

Detalii

,,DEALUL CU LILIECI”, AFECTAT DE SECETĂ

Judeţul Buzău poate fi considerat un imens muzeu al naturii. Avem specii protejate dar…nu prea știm să ne ocupăm de ele. Spre exemplu, la Cernăteşti, se află cea mai mare rezervaţie floristică din zonă, numită Dealul cu Lilieci. De-a lungul anilor dealul a atras numeroși turiști, unii veniți chiar de peste hotare pentru a admira splendoarea naturii. Numai că, mai nou, seceta din ultimii ani, după cum spun reprezentanții Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate – Serviciul Teritorial Buzău, a afectat aproape 70% din întreaga rezervație. În anul 2000, Dealul…

Detalii

VOR SĂ FIE ȘCOLI VERZI

Trei unități de învățământ din municipiul Râmnicu Sărat fac pași importanți pentru a deveni școli verzi. Este vorba despre Școala Gimnazială ”Constantin Brâncoveanu”, Școala Gimnazială ”Gheorghe Vernescu” și Școala ”Vasile Cristoforeanu”, care au fost incluse într-un proiect de renovare în vederea eficientizării energetice. Pentru că cele mai multe clădiri ale acestor școli sunt vechi și ineficiente, și nu pot asigura un mediu optim pentru învățare, renovările reprezintă o oportunitate pentru reducerea semnificativă a consumului de energie, precum și de a crea condiții mai bune pentru performanța școlară și sănătatea elevilor…

Detalii

HARTĂ A RISCULUI DE INUNDAȚII

Mai multe zone din județul Buzău prezintă risc crescut de inundații. O arată și o hartă de detaliu a acestor zone vulnerabile întocmită de Ministerul Mediului. În bazinul hidrografic Buzău, pe teritoriul județului, specialiștii au identificat 7 zone cu risc potențial semnificativ la inundații. Reprezentanții Administraţiei Bazinale Apele Române Buzău-Ialomiţa recunosc că vulnerabnilități au fost semnalate, de-a lungul timpului, atât pe râul Buzău, cât și pe râul Bâsca Chiojdului, în zona de aval. În județul Buzău sunt prevăzute lucrări de reducere a riscului la inundatii, pe râul Buzău în dreptul…

Detalii

NU MAI ESTE ARIE PROTEJATĂ

De astăzi, Pădurea Crâng, din municipiul Buzău, nu se mai află pe lista ariilor protejate. Decizia a fost luată de Consiliul Județean Buzău prin adoptarea unui proiect privind protecția zonelor și monumentelor naturii de pe teritoriul județului. Proiectul, supus dezbaterii publice încă de anul trecut, a stârnit nenumărate reacții vehemente încă de la lansare, dar și acum, în ședința Consiliului Județean. Activiștii de mediu și reprezentanții ONG-urilor reclamă că în pădure se află „laleaua de Crâng”, o specie protejată și cuprinsă în lista roșie a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii.…

Detalii

EXPERȚI ÎN ECONOMIE CIRCULARĂ

Aplicarea economiei circulare implică formarea de experți în acest segment, până în 2026. Declarația aparține lui László Borbély, secretarul de stat în Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă al Guvernului României, prezent recent în cadrul unui eveniment organizat de Primăria Buzău, privind impactul economiei circulare asupra sectorului apei în România. La eveniment au mai participat Roxana Mînzatu, secretar de stat la Departamentul pentru evaluare integrată şi monitorizarea programelor finanţate din fonduri publice şi europene și reprezentanți ai Asociației Române a Apei, de la Institutul pentru Cercetări în Economia Circulară și Mediu, de…

Detalii

MAI MULTĂ ATENȚIE PENTRU UN DEPOZIT PERICULOS

Depozitul de deșeuri industriale periculoase cu conținut de azbest, aparținând societății Fermit din Râmnicu Sărat, ar trebui mai atent supravegheat de autoritățile locale. Este opinia conducerii firmei, care a sesizat Primăria Râmnicu Sărat, după ce gardul care împrejmuiește depozitul de la marginea orașului a fost deteriorat. Lucrările de închidere a depozitului au fost finalizate în 2019, costul lucrărilor fiind suportat de firma din Rm Sărat. De atunci, depozitul este monitorizat de Fermit, care are obligația să efectueze semestrial analize cu privire la calitatea factorilor de mediu, datele urmând a fi…

Detalii

PEISAJE UIMITOARE, APĂRATE CU CAMERE VIDEO

În comuna Gura Teghii, una dintre cele mai pitorești zone din județul Buzău, vor fi amplasate zeci de camere de supraveghere. Autoritățile locale au luat această decizie, pentru că multor localnici nu le pasă de protejarea mediului și abandonează gunoaiele la voia întâmplării. Deși localitatea de munte beneficiază de peisaje uimitoare și aer curat, persoane încă neidentificate lasă în urmă ambalaje și alte deșeuri, dar distrug uneori și mobilierul din parcurile amenajate în ultimii ani. În aceste condiții, autoritățile din Gura Teghii au decis să cumpere 40 de camere de…

Detalii

POATE ÎN ETAPA URMĂTOARE

Administraţia Fondului de Mediu a prelungit sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla Local, până la data de 29 septembrie. Deocamdată, râmnicenii nu pot beneficia de acest program, pentru că Primăria Râmnicu Sărat nu a fost admisă în prima etapă a înscrierilor. Având în vedere interesul scăzut al românilor pentru Rabla Local, autoritățile locale au speranțe că și municipiul Rm. Sărat se va regăsi, în etapa următoare, în lista unităților administrative teritoriale care au încheiat contracte cu Agenția Fondului de Mediu. În…

Detalii