,,ÎMPREUNĂ ÎN TIMP”, UN SPECTACOL INTERACTIV DEDICAT EXCLUSIV FAMILIILOR MONOPARENTALE DIN JUDEȚUL SIBIU

O inițiativă caritabilă marca Asociația POT SĂ AJUT, cu sprijinul Asociației Provident pentru Educație  Evenimentul caritabil are loc la Centrul Cultural ”Ion Besoiu” Sibiu, pe data de 1 iunie 2023, ora 16:00   Asociația POT SĂ AJUT, în parteneriat cu Asociația Provident pentru Educație, continuă seria acțiunilor umanitare, de data aceasta vizând în exclusivitate familiile monoparentale din județul Sibiu. Spectacolul intergenerațional „Împreună în timp” este o inițiativă caritabilă destinată atât copiilor, cât și părinților sau bunicilor acestora. Evenimentul va fi o experiență interactivă cu totul aparte pentru public, invitat special…

Detalii

POTOP DE MAI

A fost potop, ieri, în Buzău. Județul s-a aflat sub cod galben și portocaliu de vijelii, iar cetățenii au fost avertizați prin mesaj RoAlert că va ploua torențial. Într-un timp foarte scurt, în mai multe localități, s-au acumulat până la 40 de litri de apă pe metrul pătrat, iar mai multe case și gospodării din municipiul Buzău, dar și din județ au fost inundate. În localitatea Dâmbroca, din comuna Săgeata, culturile au fost acoperite de apă. Aici, a plouat cu 52 de litri pe metrul pătrat, iar mai multe case…

Detalii

GREVĂ DE AVERTISMENT ÎN ȘCOLI

90 la sută dintre cei 5.000 de membri ai Sindicatului Învăţamânt Preuniversitar Buzău au fost în grevă de avertisment, între orele 11:00 și 13:00, în școlile din județ. În tot acest timp, elevii nu au urmat cursurile, dar au fost supravegheați de profesori, în clase, pentru a fi evitat orice incident. Profesorii au anunțat că vor declanșa greva generală, luni, 22 mai. Ei acuză autoritățile centrale că, în ciuda apelurilor repetate, nu le-au luat în seamă revendicările, majoritatea de natură salarială. Liderii de sindicat fac un apel către părinți să-i…

Detalii

PLAN ROȘU, DUPĂ RĂSTURNAREA UNUI AUTOCAR

A fost activat planul roșu de intervenție, ieri seară, la Râmnicu Sărat, în urma unui grav accident de circulație. Un autocar care se deplasa de la Focșani către Râmnicu Sărat, plin cu muncitori de la o fabrică de confecții din Focșani, s-a răsturnat în afara șoselei. Autocarul era condus de către un râmnicean, în vârstă de 52 de ani. Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului și a 23 de pasageri. Persoanele rănite au fost preluate de ambulanțe și transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Având în vedere numărul mare de…

Detalii

PROTESTEAZĂ LA BUCUREȘTI

250 de membri ai Sindicatului din Învățământul Preuniversitar din Buzău vor participa, mâine, la București, la unul dintre cele mai mari marşuri de protest organizat, în ultimii ani, de sindicatele din educație. Marșul va porni din Piaţa Victoriei şi se va încheia în faţa Palatului Parlamentului. Acțiunea urmărește să atragă atenția asupra problemelor cu care se confruntă sistemul de învăţământ, în mod special, angajaţii – personalul didactic, nedidactic şi didactic auxiliar.  Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” au demarat…

Detalii

SFATURI DE LA UN CAMPION

Campania anti-bullying demarată de fostul luptător de K1 Cătălin Moroșanu, în colaborare cu Consiliul Județean Buzău, la unități de învățământ din județ, a ajuns și la Rm. Sărat. Pe scena Centrului Cultural Florica Cristoforeanu, sportivul le-a dezvăluit elevilor de la unitățile de învățământ din municipiu că sportul l-a ajutat să-și depășească frustrările acumulate de-a lungul timpului. În copilărie, Cătălin Moroşanu a fost gras şi timid. Ajuns la şcoală dintr-o comună din Moldova, și el a fost o victimă a bullying-lui şi chiar a fost bătut de o fată. Sportul, dar…

Detalii

,,ȘCOALA ALTFEL”, ÎN STUDIOUL TVSat

Munca, experiența și talentul sunt esențiale în realizarea unei producții de televiziune. Este concluzia la care au ajuns, astăzi, elevii clasei a VII-a, de la Şcoala Gimnazială Gălbinași, după ce au vizitat studioul TV Sat din Buzău. În cadrul programului ,,Şcoala altfel”, cei 30 de școlari au ales să vină la sediul trustului Group Media Tvsat, pentru a vedea, pentru prima dată, cum arată un studio de televiziune, dar şi cum se filmează emisiunile TV. În timpul vizitei în studioul TV Sat, copiii au aflat câteva dintre secretele vieții de…

Detalii

FENOMEN ÎNGRIJORĂTOR

Tot mai mulţi copii fură autoturismele părinţilor sau rudelor,  conduc pe drumurile publice și provoacă accidente de circulaţie. Este constatarea reprezentanților Avocatului Poporului, în urma unor situaţii înregistrate pe parcursul acestui an, în județul Buzău. Îngrijorător este faptul că acest fenomen a căpătat amploare, în ultima perioadă, pe fondul teribilismului, dar mai ales din cauza nesupravegherii copiilor de către părinți. Un caz incredibil este al unui copil de 15 ani, din localitatea buzoiană Gălbinași, care, pe fondul unor probleme în dragoste, a furat mașina părinților și a pornit singur la…

Detalii

ABANDONUL ȘCOLAR, ÎN CONTINUARE O PROBLEMĂ

Buzăul continuă să se confrunte cu numeroase cazuri de abandon școlar. Asta deși numărul de localități, în care copiii renunță la școală, a scăzut considerabil în ultima vreme. O măsură pentru diminuarea riscului de excluziune și abandon a fost introducerea programului guvernamental ”Masa Caldă” în școli. Tocmai pentru a deține un control asupra acestui fenomen, Inspectoratul Școlar Buzău intenționează să implementeze acest program, anul viitor, în toate unitățile de învățământ din județ. Ca și în trecut, zonele care se confruntă cu abandon școlar sunt cele cu populație de etnie romă,…

Detalii

AGRICULTURA ECO, LA MARE CĂUTARE

Agricultura ecologică prinde tot mai mult teren în România, iar  Buzăul nu face excepție. Acest mod de producție este sprijinită în Europa, încă din 1990, și pe de o parte, satisface cererea consumatorilor de produse ecologice iar, pe de altă parte, contribuie la protecția mediului, bunăstarea animalelor și la dezvoltarea rurală. Și la Buzău, fermierii s-au îndreptat către agricultura ecologică, intuind potențialul ei în viitor. Suprafața agricolă pe care se practică agricultura ecologică, aproape că s-a dublat anul trecut, față de 2021. Această tendință a fost încurajată, atât de orientarea…

Detalii