,,ÎMPREUNĂ ÎN TIMP”, UN EVENIMENT INTERGENERAȚIONAL DEDICAT FAMILIILOR MONOPARENTALE DIN JUDEȚELE GALAȚI ȘI BRĂILA

COMUNICAT DE PRESĂ O inițiativă caritabilă marca Asociația POT SĂ AJUT, cu sprijinul Asociației Provident pentru Educație și Provident Financial România   Galați, Casa de Cultură a Sindicatelor, Str. Brăilei nr.134 1 iunie 2024, ora 12:00 Context: În România sunt peste 300.000 de familii monoparentale, iar părinții singuri resimt o presiune foarte mare de timp: sunt stresați că nu sunt suficient de mult alături de copiii lor, dar, în același timp, au nevoie să fie integrați pe piața muncii cu normă întreagă pentru a face față cheltuielilor. Astfel, principala provocare…

Detalii

„ÎMPREUNĂ ÎN TIMP” 

Un eveniment caritabil unic va avea loc joi, 1 iunie, la Centrul Cultural Ion Besoiu din Sibiu. Este vorba despre spectacolul „Împreună în timp”, organizat de Asociația POT SĂ AJUT, în parteneriat cu o cunoscută companie de creditare din România. Spectacolul „Împreună în timp” este o inițiativă caritabilă destinată atât copiilor, cât și părinților sau bunicilor acestora și este dedicat, în exclusivitate, familiilor monoparentale din județul Sibiu. Spectacolul, primul din seria evenimentelor caritabile intergeneraționale organizate, la nivel național, de către Asociația POT SĂ AJUT, este o urmare firească a unui amplu studiu, denumit „Invizibilii”, realizat în totalitate de către instituția…

Detalii

,,ÎMPREUNĂ ÎN TIMP”, UN SPECTACOL INTERACTIV DEDICAT EXCLUSIV FAMILIILOR MONOPARENTALE DIN JUDEȚUL SIBIU

O inițiativă caritabilă marca Asociația POT SĂ AJUT, cu sprijinul Asociației Provident pentru Educație  Evenimentul caritabil are loc la Centrul Cultural ”Ion Besoiu” Sibiu, pe data de 1 iunie 2023, ora 16:00   Asociația POT SĂ AJUT, în parteneriat cu Asociația Provident pentru Educație, continuă seria acțiunilor umanitare, de data aceasta vizând în exclusivitate familiile monoparentale din județul Sibiu. Spectacolul intergenerațional „Împreună în timp” este o inițiativă caritabilă destinată atât copiilor, cât și părinților sau bunicilor acestora. Evenimentul va fi o experiență interactivă cu totul aparte pentru public, invitat special…

Detalii