BUGET APROBAT

Și municipiul Rm. Sărat are bugetul pe acest an aprobat! Potrivit proiecției, veniturile totale prognozate în bugetul pe 2023 însumează aproximativ 356.248.000 lei. Autoritățile din Rm Sărat au cuprins în proiectul de buget mai multe investiții importante, atât la Spitalul Municipal, cât și în unitățile de învățământ, dar și în principalele instituții subordonate Consiliului Local.  Reabilitarea clădirii și reparația acoperișului Primăriei Râmnicu Sărat, declarată monument istoric, dar și reabilitarea unor străzi, alei și fundături din oraș sunt, de asemenea, incluse pe lista de investiții a acestui an. 

De asemenea, Consiliul Local a mai inclus în lista de investiții construirea unei creșe medii în cartierul Bariera Focșani, dar și mai multe lucrări care se vor desfășura în Piața Centrală. Investiții vor fi realizate și în cadrul societății de transport urban de călători SC TUC Râmnicu Sărat, pecum și la Biblioteca Municipală ,,Corneliu Coposu”, unde se intenționează amenajarea curții și a subsolului clădirii. Nu în ultimul rând, autoritățile din Rm Sărat își doresc și îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor publice din Râmnicu Sărat.

Related posts