COPIL AGRESAT DE COLEGII DE CLASĂ

Este anchetă la o școală din județul Buzău, acolo unde un elev de 8 ani susține că a fost lovit de mai mulți colegi, până a leșinat! Incidentul s-a petrecut, zilele trecute, la școala din comuna Ziduri. Mai întâi, victima și un alt copil s-ar fi îmbrâncit chiar în fața învățătoarei. Aceasta a calmat spiritele pe moment, considerând că totul a fost doar o joacă. Scandalul s-a reaprins după ieșirea dascălului din clasă. Copilul le-a povestit părinților prin ce a trecut, iar aceștia l-au dus imediat la spital.
Copilul a fost internat și supus peste noapte mai multor investigații la secția de pediatrie a Spitalului Municipal din Râmnicu Sărat.
De cealaltă parte, directorul școlii din comuna Ziduri susține că elevul nu a leșinat, ci doar a fost îmbrâncit în timp ce clasa repeta dansurile pentru serbarea de sfârșit de an.
Părinții elevului sunt deciși acum să depună plângere atât la Inspectoratul Școlar Județean, cât și la Poliție.

Related posts