GEST ȘOCANT AL UNEI POLIȚISTE

Tragedie cutremurătoare, în municipiul Buzău! O polițistă și-a pus capăt zilelor, în această dimineață! Femeia s-a împușcat în cap, cu arma din dotare, chiar în domiciliul său, din cartierul buzoian Dorobanți. De dimineață, femeia i-ar fi condus pe cei doi copii ai săi, o fetiță și un băiat, de 10, respectiv 5 ani, la școlile pe care le frecventează, după care, întoarsă acasă, ar fi recurs la acest gest extrem. Cel care ar fi descoperit trupul fără suflare al polițistei ar fi chiar soțul femeii cel care, mai apoi, a…

Detalii

ȘI-AU ALES CONDUCEREA

Organizația Județeană a PSD Buzău și-a ales, vineri, conducerea, în urma unui congres impresionant! Evenimentul a adus în Sala Mare a Consiliului Județean sute de delegați din tot județul, dar și lideri importanți de la Centru. La congres au fost prezenți președintele PSD, deputatul Marcel Ciolacu, parlamentari și europarlamentari ai partidului, dar și mai mulți reprezentanți ai Guvernului Ciucă: ministrul Agriculturii, Petre Daea, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, ministrul Muncii, Marius Budăi și ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea. Alegerea liderului PSD Buzău a fost o simplă formalitate,…

Detalii

BUJORUL, FLOARE NAȚIONALĂ?

Bujorul ar putea fi declarat floare naţională a României. Este vorba despre o propunere legislativă inițiată de mai mulți parlamentari, printre care și senatorul PSD de Buzău, Liliana Sbîrnea. Ea spune că bujorul a devenit element de identitate națională pentru că aceste flori sunt foarte îndrăgite în întreaga țară și sunt des observate în grădinile românilor.  Inițiatorii legii au plecat de la ideea că foarte multe ţări au una sau mai multe flori naţionale, reprezentative pentru geografia sau pentru cultura şi tradiţiile lor. În scopul marcării florii naţionale a României,…

Detalii

DIRECȚIA PERMISE, ÎN CASĂ NOUĂ

De astăzi, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Buzău funcționează în casă nouă! Noul sediu al instituției este în cartierul Micro 14, pe strada Simila, într-o clădire care a găzduit un centru de plasament aflat în subordinea Direcției pentru Protecția Copilului. Inaugurarea noului sediu al Direcției de Permise a avut loc la primele ore ale dimineții, în prezența conducererii Prefecturii Buzău.  Daniel Țiclea, prefectul județului Buzău, spune că noul sediu oferă condiții mult mai bune decât fosta locație, de pe strada Chiristigii, atât pentru cetățeni, cât și…

Detalii

FESTIVAL DE FOCLOR

Tradițiile populare și folclorul autentic au fost la ele acasă, ieri, la Râmnicu Sărat. Este vorba despre prima ediție a Festivalului Concurs Național de Interpretare a Cântecului Popular ,,Rapsodii de toamnă”, eveniment la care au participat concurenți din mai multe județe ale țării. Trofeul festivalului a fost obținut de Alexandru Andrei Turturică din Ilfov. Organizatorii Festivalului ,,Rapsodii de toamnă” sunt convinși că tradițiile și obiceiurile poporului roman trebuie păstrate cu sfințenie. Festivalul s-a organizat pe mai multe categorii de vârstă, iar concurenții au reprezentat mai multe zone folclorice din țară. Câștigătorul trofeului,…

Detalii

NOI ORGANIZAȚII

Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) s-a înfiinţat oficial şi la Rm Sărat. Evenimentul a avut loc în acest weekend la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu într-un cadru festiv. Înființarea organizației de la Rm. Sărat a fost posibilă și după ce peste 70 de foști membri din AUR Rm Sărat și Valea Râmnicului s-au înscris în Partidul Umanist Social Liberal. La eveniment au participat și reprezentanți de la București: avocatul Daniel Ionașcu. președinte executiv, Doina Pârcălabu, fostă șefă a Casei de Pensii și decan al Universitati Hyperion, dar și Carmen Marilena Uzlău…

Detalii