BARAJELE SI ACUMULĂRILE DE APĂ, LA CONTROL!

Inspectorii de la administrațiile bazinale au început verificările barajelor din întreaga țară, după incidentul de la Roșia Montană. În județul Buzău, dintre cele 15 astfel de amenajări, au fost verificate deja zece iazuri. Săptămâna trecută, inspectorii au ajuns în comunele Bălăceanu și Ghergheasa, unde au controlat șapte iazuri piscicole. Pe lângă verificarea autorizațiilor de gospodărire a apelor și a celei de punere în siguranță a barajelor, inspectorii au controlat starea amenajărilor. În unele locuri, autorizațiile de punere în siguranță a barajelor erau expirate de doi ani. La cele mai multe…

Detalii

VOR SĂ REDUCĂ ABANDONUL ȘCOLAR

Prevenirea și reducerea absenteismului și abandonului școlar sunt principalele obiective stabilite, pentru perioada următoare, de conducerea Școlii Gimnaziale ,,Dr. Ilie Pavel” din municipiul Râmnicu Sărat,. Reprezentanții școlii consideră că, pe perioada execuției lucrărilor de construire a noului imobil, timp în care cursurile s-au desfășurat la Liceul Tehnologic ,,Victor Frunză”, a crescut absenteismul în rândul elevilor. Pentru reducerea abandonului școlar, Școala Gimnazială ,,Dr. Ilie Pavel” a accesat un proiect finanțat prin Planul Național de Reformă și Reziliență. În perioada următoare, școala va identifica situațiile care duc la înregistrarea abandonului școlar și va…

Detalii

TAXE ȘI IMPOZITE LOCALE NEMAJORATE

În Buzău, dar și în celelalte municipii din România, taxele și impozitele locale ar putea rămâne la nivelul actual, și în 2023. Este propunerea Asociației Municipiilor din România, organizație al cărei președinte executiv este primarul municipiului Buzău, Constantin Toma. Edilul de Buzău spune că, în contextul scumpirilor fără precedent la energie electrică și gaze, o majorare a taxelor locale ar constitui o povară greu de suportat pentru cetățeni. Deși pledează pentru o amânare a majorării a acestor dări către primării, Constantin Toma spune că, în România, taxele și impozitele locale…

Detalii