GEST ȘOCANT AL UNEI POLIȚISTE

Tragedie cutremurătoare, în municipiul Buzău! O polițistă și-a pus capăt zilelor, în această dimineață! Femeia s-a împușcat în cap, cu arma din dotare, chiar în domiciliul său, din cartierul buzoian Dorobanți.

De dimineață, femeia i-ar fi condus pe cei doi copii ai săi, o fetiță și un băiat, de 10, respectiv 5 ani, la școlile pe care le frecventează, după care, întoarsă acasă, ar fi recurs la acest gest extrem.

Cel care ar fi descoperit trupul fără suflare al polițistei ar fi chiar soțul femeii cel care, mai apoi, a sunat la 112.  Din păcate, echipajul medical ajuns la fața locului nu a făcut decât să constate decesul femeii.

Polițista avea 36 de ani, era căsătorită și avea doi copii. Ea era agent de poliție și absolvise Școala de agenți de la Câmpina, în 2009, fiind ulterior, încadrată la Inspectoratul de Poliție al Județului Buzău. În prezent, ea activa la Secția de Poliție Rurală Mărăcineni, iar astăzi urma să intre de serviciu.

Vecinii polițistei nu își pot explica gestul necugetat al femeii, mai ales că a lăsat în urmă doi copii cu vârste fragede.

Motivele gestului nu sunt, deocamdată, cunoscute, dar anchetatorii caută eventuale indicii sau înscrisuri care să îi conducă la un răspuns.

Related posts