MAI VREA UN MANDAT

Actualul președinte al Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, mai vrea un mandat la șefia instituției. El a precizat, astăzi, că a luat această decizie în contextul atacurilor politice, tot mai dese, la adresa sa. Neagu spune că tocmai campanie la care este supus de ceva vreme l-a determinat să candideze, din nou, pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Buzău. Candidatura lui Petre Emanoil Neagu la șefia Consiliului Județean Buzău are legătură, însă, și cu proiectele de investiții aflate în desfășurare și pe care vrea să le continue. Candidatura…

Detalii

RĂSPLĂTIȚI PENTRU PERFORMANȚĂ

Elevii de 10 ai Buzăului au fost răsplătiți, pentru performanțele lor, de către Consiliul Județean. Este vorba despre 9 absolvenți de gimanaziu și 4 absolvenți de liceu care au obținut note maxime la examenele de evaluare națională și bacalaureat. Președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, și-a exprimat regretul că atât autoritățile locale, cât și cele naționale se implică prea puțin în a sprijini elitele învățământului spre drumul lor în viață. Cei 12 tineri absolvenți au fost felicitați, aplaudați și premiați pentru performanțele școlare cu câte 3.500 de lei. Printre cei…

Detalii

NOUTĂȚI FISCALE, ÎN VIGOARE DE LA 1 AUGUST

Noul Cod Fiscal, aprobat recent de Guvern prin ordonanta, aduce modificari ample chiar de la 1 august. Acestea se referă la taxele salariale, la impozitul pe veniturile din jocurile de noroc și la accize. Astfel, incepand de luni, se va plati  mai mult la pensii și sănătate pentru salariații part time. Începând cu veniturile aferente lunii august 2022, pentru salariații cu normă parțială se datorează la stat, din nou, cote de contribuții pentru pensii și sănătate raportate la salariul minim brut pe țară,  si nu la veniturile obținute efectiv. Măsura a…

Detalii

INVITAȚIE LA MUZICĂ ȘI DANS TRADIȚIONAL

Zeci de dansatori, din 6 ţări, îmbrăcaţi în porturi populare specifice fiecărei ţări, vor putea fi admiraţi în acest weekend și la Rm Sarat în cadrul Festivalului Internațional de Muzică și Dans Tradițional. Evenimentul, devenit o tradiție înainte de pandemie, va aduce la Rm. Sărat formații de dansuri populare din România, Polonia, Cehia, Serbia, Macedonia de Nord și Grecia. Festivalul va debuta, atât vineri, cât și sâmbătă, de la ora 17:30, cu parada costumelor tradiționale, pe traseul blocurile turn-centru-parcul municipal-piațeta Primăriei. În cele două zile, de la ora 18:00 până…

Detalii

FESTIVAL RELUAT

Buzăul redevine capitala muzicii și a dansurilor folclorice internaționale. De astăzi, renumite ansambluri folclorice din Cehia, Grecia, Macedonia de Nord, Polonia, Serbia și România vor participa la cea de-a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Plaiurile Mioriței”. Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău, instituție sub patronajul căreia are loc Festivalul Internațional de Folclor, consideră că astfel de evenimente culturale sunt binevenite și au menirea de a promova, atât Buzăul, cât și România. Reprezentanții țărilor participante speră ca muzica și dansurile tradiționale specifice zonelor din care provin să încânte…

Detalii

RECTIFICARE BUGETARA ÎN ȘEDINȚA LUNII IULIE

Consiliul Local Municipal Rm. Sărat se va întruni, mâine, 28 iulie, de la ora 15.00, în ședința ordinară a lunii iulie. Pe ordinea de zi au fost trecute 18 proiecte de hotărâre, dar și alte probleme ale activității curente. Consilierii din Rm Sărat vor aproba rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului pe anul 2022, precum și rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Spitalului Muncipal.  De asemenea, Consiliul Local Rm. Sărat își va da acordul pentru finantarea unor cheltuieli de functionare a Spitalului Muncipal. Tot mâine, 28 iulie,…

Detalii

CODURI QR PE CLĂDIRI

Primăria Buzău vrea să implementeze un nou proiect, dedicat  împlinirii a 1.650 de ani de atestare documentară a numelui de Buzău. Este vorba despre un sistem de inventariere, atât a clădirilor, cât și a monumentelor din municipiu. Primarul Constantin Toma a menționat că în acest mod se va salva patrimoniul cultural pe care l-a moștenit. După modelul Taberei de sculptură de la Măgura, în dreptul fiecărui monument aflat în proprietatea municipiului Buzău va exista un cod QR unic. Prin scanarea codului, orice va putea  accesa baza de date on-line, pe…

Detalii

INVITAȚI, DIN NOU, SĂ SE RECENZEZE

Peste 9.000 de cetățeni din muncipiul Buzău au fost recenzați săptămâna trecută, în prima săptămână în care recensământul populației a fost prelungit. Astfel, de la începutul operațiunii au fost recenzați doar 92.000 de buzoieni, față de aproape 130.000 cât figurează cu domiciliul în muncipiu. În aceste condiții, recensământul a fost prelungit până pe 31 iulie. Deoarece există riscul ca, până la finalul perioadei de recenzare să nu fie acoperită întreaga populație rezidentă estimată, reprezentanții Primăriei Buzău îi îndeamnă pe locuitorii orașului să meargă la centrele de recenzare sau să-i primească…

Detalii

DONAȚIE IMPORTANTĂ

O nouă donație importantă pentru Muzeul Municipal „Octavian Moșescu” din Râmnicu Sărat! Artistul Florin Menzopol, unul dintre cei mai importanți pictori buzoieni ai Uniunii Artiștilor Plastici a donat instituției de cultură cinci lucrări de grafică, care au participat la expoziția „Medalion de artist”, organizată în perioada iunie-iulie 2022, la muzeul din Rm Sărat. Expoziția Medalion de artist – Florin Menzopol a fost vernisată la Rm. Sărat pe 25 mai și a fost găzduită de Muzeul Municipal „Octavian Moșescu” și pe parcursul lunii iunie. Florin Menzopol este artist fondator al Filialei…

Detalii

FESTIVAL INTERNAȚIONAL DE FOLCLOR

Municipiul Rm. Sarat va găzdui, vineri și sâmbătă, 29 și 30 iulie, cea de-a 7-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică și Dans Tradițional. Evenimentul este organizat de Centrul Cultural ,,Florica Cristoforeanu,, în parteneriat cu Centrul de Cultură și Artă Buzău, Primăria și Consiliul Local Râmnicu Sărat. Festivalul va debuta vineri, 29 iulie, de la ora 17.30, cu o paradă a costumelor tradiționale și va continua, de la ora 18.00, cu un spectacol în Piațeta din fața Primăriei Rm. Sărat. Pe scenă vor evolua ansambluri și grupuri folclorice din România,…

Detalii