NOUTĂȚI FISCALE, ÎN VIGOARE DE LA 1 AUGUST

Noul Cod Fiscal, aprobat recent de Guvern prin ordonanta, aduce modificari ample chiar de la 1 august. Acestea se referă la taxele salariale, la impozitul pe veniturile din jocurile de noroc și la accize.

Astfel, incepand de luni, se va plati  mai mult la pensii și sănătate pentru salariații part time. Începând cu veniturile aferente lunii august 2022, pentru salariații cu normă parțială se datorează la stat, din nou, cote de contribuții pentru pensii și sănătate raportate la salariul minim brut pe țară,  si nu la veniturile obținute efectiv. Măsura a mai  fost introdusă, in urma cu  cinci ani, în august 2017, insa a fost  eliminată din ianuarie 2020. La fel ca data trecută, există excepții de la noua regulă, pentru elevi, studenți si  pensionari. Efectul se va simți la declararea și plata taxelor salariale la termenul din 25 septembrie 2022.
Tot de la 1 august, se reduce partea de venit la care se aplică facilitățile fiscale din construcții și agroalimentar. Dacă în momentul de față taxele salariale reduse din aceste două domenii se aplică părții de venit brut lunar de până la 30.000 de lei, acest prag urmează să fie redus, începând cu veniturile aferente lunii august 2022, la doar 10.000 de lei. Astfel, pentru partea ce depășește 10.000 de lei se vor datora integral taxele salariale.

Luna august aduce si impozit mai mare pentru veniturile din jocuri de noroc.  Pe scurt, vorbim atât de cote mai mari decât cele de acum, cât și de ajustarea tranșelor de venit brut la care se aplică acestea. De exemplu, cea mai mică cotă va fi de 3% și se va aplica veniturilor brute de până la 10.000 de lei. În prezent, cea mai mică cotă este de 1% și se aplică veniturilor brute de până la 66.750 de lei.

O alta modificare fiscal ace intra in vigoare de luni este majorarea accizelor la tutun. Astfel,  tutunul fin tăiat, ce este destinat rulării în țigarete, țigări și țigări de foi, și alte tutunuri de fumat vor fi aduse pe acceași treaptă de accizare aplicabilă țigaretelor. În același timp, acciza pentru țigarete, accizele aplicabile în cazul lichidului cu nicotină-țigări electronice și tutunului din produsele din tutun încălzit, precum și accizele la alcool și băuturi alcoolice se vor majora.

Procentul legal aplicat asupra preţului de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum, valabil pana la 31 martie 2023 inclusiv va fi de 13 %. Nivelul accizelor se va modifica la data de 1 aprilie a fiecărui an, pana in 2025.

În perioada 1 august 2022-31 martie 2023 , acciza specifică pentru ţigarete este de 459,38 lei  pe mia de  ţigarete.

Related posts