INVITAȚI, DIN NOU, SĂ SE RECENZEZE

Peste 9.000 de cetățeni din muncipiul Buzău au fost recenzați săptămâna trecută, în prima săptămână în care recensământul populației a fost prelungit. Astfel, de la începutul operațiunii au fost recenzați doar 92.000 de buzoieni, față de aproape 130.000 cât figurează cu domiciliul în muncipiu. În aceste condiții, recensământul a fost prelungit până pe 31 iulie. Deoarece există riscul ca, până la finalul perioadei de recenzare să nu fie acoperită întreaga populație rezidentă estimată, reprezentanții Primăriei Buzău îi îndeamnă pe locuitorii orașului să meargă la centrele de recenzare sau să-i primească…

Detalii

DONAȚIE IMPORTANTĂ

O nouă donație importantă pentru Muzeul Municipal „Octavian Moșescu” din Râmnicu Sărat! Artistul Florin Menzopol, unul dintre cei mai importanți pictori buzoieni ai Uniunii Artiștilor Plastici a donat instituției de cultură cinci lucrări de grafică, care au participat la expoziția „Medalion de artist”, organizată în perioada iunie-iulie 2022, la muzeul din Rm Sărat. Expoziția Medalion de artist – Florin Menzopol a fost vernisată la Rm. Sărat pe 25 mai și a fost găzduită de Muzeul Municipal „Octavian Moșescu” și pe parcursul lunii iunie. Florin Menzopol este artist fondator al Filialei…

Detalii