CONFIRMAȚI ȘI… TRIMIȘI ÎN VACANȚĂ

Comasarea electorală pusă la cale de PSD și PNL, prin care alegerile locale au fost organizate în aceeași zi cu cele europarlamentare, a creat o situație cel puțin ilară în România. Mai exact, deși și-au câștigat mandatele, consilierii locali și cei județeni, la fel ca și primarii ori președinții de consilii județene, nu vor putea veni la muncă decât peste câteva luni. Este și cazul celor 32 de consilieri județeni din Buzău, care au primit certificatele constatatoare, prin care li se certifică mandatele, dar care se vor reuni în noua…

Detalii

FĂRĂ EMOȚII… SPRE UN NOU MANDAT 

Candidații PSD Buzău la funcțiile publice nu au nicio emoție în perspectiva alegerilor locale din iunie. Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, va candida pentru un nou mandat la șefia instituției și se bazează pe sprijinul PSD. Și edilul muncipiului Buzău, Constantin Toma, va candida pentru un nou mandat la vârful Primăriei. El spune că, dacă partidul nu îl va susține, atunci este dispus să aștepte propuneri și din partea altor formațiuni politice. Toma consideră că decizia de comasare a alegerilor europarlamentare cu cele locale, pe 9 iunie, are…

Detalii

VA CANDIDA INDEPENDENT?

Edilul Buzăului, Constantin Toma, aspirant la un nou mandat în fruntea Primăriei, este decis să candideze ca independent dacă PSD va impune primarilor și președinților de Consilii Județene să nu mai candideze dacă au deja două mandate. El spune că o astfel de măsură ar trebui să fie impusă prin lege, ceea ce este neconstituțional. Constantin Toma este de părere că o astfel de măsură, anunțată nu cu mult timp chiar de Marcel Ciolacu, nu se va vota în partid, în contextul în care, primarii social-democrați s-au dovedit a fi…

Detalii

INVESTIȚIILE CONTEAZĂ

Investițiile sunt importante pentru creșterea nivelului de trai, iar astfel de proiecte trebuie făcute și cu mici sacrificii. Este ceea ce transmite liderul PSD Buzău, Lucian Romașcanu, în perspectiva măsurilor pe care Guvernul Marcel Ciolacu se pregătește să le ia pentru a reduce deficitul bugetar. Romașcanu consideră că România nu trebuie să rateze finanţarea unor proiecte din fonduri europene ca urmare a deficitului, motiv pentru care, cel mai probabil, săptămâna viitoare vor fi adoptate măsuri care nu vor fi „aplaudate de toată lumea”. Acestea presupun, atât reforme ale statului, cât…

Detalii

PREGĂTIRI DE ALEGERI

Parlamentarii Alianței pentru Unirea României cataloghează modul prin care Renate Weber a fost revocată din funcția de Avocat al Poporului drept o adevărat execuție publică. Deputatul AUR de Buzău, Nicolae Roman, consideră că Renate Weber a fost înlăturată din funcție deoarece a atacat numeroase decizii abuzive ale Guvernului PNL în plină pandemie. Într-o conferință care a avut loc, astăzi, la Buzău, parlamentarul AUR s-a arătat optimist în privința rezultatelor pe care cei 36 de candidați ai Alianței pentru Unirea României le vor obține la alegerile locale parțiale din această lună.…

Detalii

A.U.R., ÎN FAȚA UNOR NOI ALEGERI

După succesul înregistrat la alegerile parlamentare din România, Alianța pentru Unirea Românilor își pune mari speranțe în rezultatul alegerilor generale anticipate din Republica Moldova, din 11 iulie, la care AUR participă cu aceeași siglă și aceeași denumire. De altfel AUR este primul partid din istoria celor două țări care are reprezentanți pe ambele maluri ale Prutului.   Deputatul AUR de Buzău, Nicolae Roman, a declarat astăzi într-o conferință de presă că este convins că, după alegerile din Chișinău, Alianța pentru Unirea Românilor va avea parlamentari unioniști în ambele țări. Și președintele…

Detalii

ÎNCĂ 4 ANI SENATOR

Râmniceanca Liliana Sbîrnea va reprezenta județul Buzău în Parlamentul României și în următorii patru ani. Senatorul PSD le mulțumește buzoienilor pentru încrederea acordată și le dorește sănătate și putere pentru a trece cu bine actuala criză sanitară. Liliana Sbîrnea speră ca cei șase parlamentari buzoieni ai PSD să facă o echipă bună în Parlament, iar proiectele județului să se concretizeze cât mai repede. Comunicarea cu cetățenii reprezintă unul dintre cele mai importante obiective ale senatorului PSD. Liliana Sbîrnea se află la cel de-al doilea mandat de senator de Buzău. În…

Detalii

LUDOVIC ORBAN A DEMISIONAT, URMEAZĂ NEGOCIERILE

Ludovic Orban si-a incheiat aseara mandatul de prim ministru, la un an si o luna de la preluarea functiei si la o zi dupa alegerile parlamentare. Fostul premier a explicat că decizia sa are un obiectiv precis – demararea negocierilor pentru un nou guvern în urma rezultatelor înregistrate la alegerile parlamentare. Liderul PNL  a adăugat că prin demisia sa arată că nu se cramponează de nicio funcție și nici nu  pune condiții. După demisia lui Ludovic Orban,  ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, a fost desemnat de presedintele Klaus Iohannis,  noul…

Detalii

PSD, CÂȘTIGĂTOR DETAȘAT

PSD a câștigat alegerile parlamentare și în municipiul Rm Sărat. Rezultatele provizorii arată că Partidul Social Democrat a câștigat cu un procent de peste 48 %. PNL ocupa locul al 2-lea în preferințele râmnicenilor cu un procent de peste 18 %, în timp ce Alianța pentru Unirea Românilor se află pe locul 3, cu un procent de peste 9 %. Pro România a obținut la Rm Sărat 8% din voturi, iar PMP și USR Plus, 6,9%. Reprezentanții PSD așteaptă centralizarea rezultatelor la nivel național și redistribuirea voturilor, pentru a ști…

Detalii

REACȚII DUPĂ VOT

Bucurie reținută pentru liderii PSD Buzău, după aflarea primelor rezultate la alegerile parlamentare. Cu PSD pe primul loc la Buzău, la mare distanță de PNL, președintele organizației municipale Buzău a PSD, Constantin Toma, consideră că este timpul ca social-democrații să revină la guvernare. Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău, este convins că  parlamentarii buzoieni ai PSD vor reprezenta cu cinste județul în noul legislativ. Senatorul Lucian Romașcanu s-a arătat cel mai optimist dintre politicienii PSD după rezultatele de ieri. Și el consideră că scorul bun obținut de PSD dă…

Detalii