INVITAȚI SĂ SE RECENZEZE

Buzoienii care încă nu s-au recenzat, ar trebui să o facă, în cel mai scurt timp, mai ales că recensământul populației și locuinței s-a prelungit, din nou, până la 31 iulie. Este apelul făcut astăzi de către deputatul Nicolae Roman, unul dintre fondatorii Partidului  Alternativa Dreaptă, formațiune politică constituită, în mare parte, din foști membri ai AUR. Nicolae Roman consideră că buzoienii au greșit atunci când i-au ascultat pe unii politicieni și nu s-au prezentat la referendumul ce ar fi consfințit unirea comunei Țintești cu municipiul Buzău. Dacă această unire…

Detalii

MIZEAZĂ PE ALTERNATIVA DREAPTĂ

Toți cei care pun în pericol securitatea națională a României trebuie aspru pedepsiți! Este părerea deputatului de Buzău Nicolae Roman, unul dintre fondatorii Partidului Alternativa Dreaptă, formațiune politică recent apărută și constituită, în mare parte, din foști membri ai AUR. Nicolae Roman se declară, în continuare, nemulțumit de faptul că proiectul de act normativ, inițiat de el și alți parlamentari, care se referă la pedepsirea tuturor celor care comit fapte de  înaltă trădare și subminarea economiei naționale, a fost ignorat în repetate rânduri, nefiind introdus pe ordinea de zi a…

Detalii

SE OPUN CERTIFICATULUI VERDE

Alianța pentru Unirea Românilor se va opune din răsputeri introducerii certificatului verde la locul de muncă. Este declarația deputatului AUR de Buzău, Nicolae Roman, care afirmă că partidul pe care îl reprezintă va încerca să blocheze actul normativ privind certificatul verde, ce ar urma să fie dezbătută în Camera Deputaților, săptămâna viitoare. Nicolae Roman consideră că o astfel de lege nu trebuie aprobată pentru că încalcă libertățile fundamentale ale cetățenilor. Deputatul de Buzău declară că certificatul verde a creat deja nenumărate probleme și la Buzău. Nicolae Roman spune că a…

Detalii

PREGĂTIRI DE ALEGERI

Parlamentarii Alianței pentru Unirea României cataloghează modul prin care Renate Weber a fost revocată din funcția de Avocat al Poporului drept o adevărat execuție publică. Deputatul AUR de Buzău, Nicolae Roman, consideră că Renate Weber a fost înlăturată din funcție deoarece a atacat numeroase decizii abuzive ale Guvernului PNL în plină pandemie. Într-o conferință care a avut loc, astăzi, la Buzău, parlamentarul AUR s-a arătat optimist în privința rezultatelor pe care cei 36 de candidați ai Alianței pentru Unirea României le vor obține la alegerile locale parțiale din această lună.…

Detalii

GREU DE URNIT

Fostul deputat Adrian Mocanu nu pare deloc împăcat cu gândul că nu mai este parlamentar. Cel puțin așa se explică că, la 3 luni și jumătate de la scrutinul parlamentar din 6 decembrie, Mocanu refuză să renunțe, atât la însemnele partidului pe listele căruia a candidat la ultimele alegeri, PMP, cât și la titulatura de deputat. Însemnele Partidului Mișcarea Populară și sigla fostului birou parlamentar al lui Adrian Mocanu se pot observa și astăzi la  sediul de pe Bulevardul Unirii, din municipiul Buzău, lângă Clubul Polițiștilor. După alegerile parlamentare, având…

Detalii