Aura Militaru, acasă pentru o nouă misiune medicală, de data aceasta locuitorii unei comunității speciale din Valea Plopului, cu mesajul: “ O comunitate mai sănătoasă va crește mai frumos, cu mai multe speranțe pentru un viitor mai bun”

aura3    “Fără să-ți dai seama, se prind de mâna ta și merg alături de tine. Te fac să înțelegi că așa e viață făcută: să mergem împreună și să ajutăm“, acesta este sentimentul trăit de  buzoianca Aura Militaru când a vizitat locuitorii comunității speciale din Valea Screzii (Valea Plopului, Prahova) și motivul principal pentru care anul acesta s-a hotărât să-și ducă misiunea medicală pe acest tărâm. Acolo, de mai bine de 20 de ani preotul Nicolae Tănase are grijă de copii abandonați, de copii fără părinți, de tinerii alungați din căminele de copii. Acolo, la Valea Plopului și Valea Screzii, părintele a pus bazele unei alte Românii. Mai bună, mai curată, lipsită de egoism. Pentru ei, pe 10 decembrie, Aura Militaru și voluntarii cu care de 4 ani încearcă să aducă un strop de sănătate nevoiașilor, plus o echipă de medici specialiști cu aparate performante se vor deplasa de la primele ore ale dimineții, să le ofere medicamentele potrivite și investigațiile necesare ca să își continue traiul sănătatos și cu putere de muncă. Totul despre misiunea medicală din weekend, aflați acum, direct de de inițiatorul ei.

aura0Silvia BUNICĂ: Prima dată de sărbătorile de iarnă acasă, după mai bine de 13 ani, cu un scop bine definit- să ajutați! Într-o lună a cadourilor, cum vine această misiune medicală pentru dumneavoastră și voluntarii cu care lucrați?

Aura MILITARU: Vine “mănușă” cum se spune la noi, la români! În ultimii 4 ani am tot venit cel puțin o data acasă pe an, la Buzău și cu scopul inițierii și continuării acestei misiuni medicale pe care am gândit-o alături de fratele meu și de oameni cu suflet. Suntem deja la a patra ediție a acestei misiuni, am strâns lângă noi mai mulți medici ca anii trecuți, avem și aparatură în plus, plus câțiva farmaciști care ni s-au alăturat, așa că suntem cu forțe proaspete, de sărbătorile acestea, pentru un strop de sănătate în plus pentru bătrâni, copiii, femei aflate la necaz.

aura1S.B.: Cum ați ales acest caz, al comunității din Valea Screzii, păstorită de părintele Nicolae Tănase?

A.M.: Despre cele 437 de suflete am aflat în urmă cu câteva luni dintr-un material apărut de televizor. Ne-am documentat și am decis că este prilejul perfect ca acum, de sărbători, să ducem o nouă misiune medicală, puțin mai departe de Buzău, acasă la părintele Nicolae Tănase. Este cazul perfect, suntem echipa care trebuie să ajute această comunitate, iar sâmbătă vom fi acolo, de la ora 9.00, până seara târziu să îi ajutăm cu medicamentație, investigații, cu tot.

S.B.: În rest, în afara acestei misiuni, ce veți mai face personal, pentru dumneavoastră, de acest zile speciale?

auraA.M.: Cadouri, zâmbete, ocazii speciale alături de membrii familiei, pentru că după mulți ani sunt acasă în această perioadă frumoasă. Mi-aș pune și o dorință și legată de această misiune și în general, de tot ceea ce ne înconjoară. Vreau o comunitate mai sănătoasă, care să crească mai frumos, cu mai multe speranțe pentru un viitor mai bun! La fel cum a pornit și părintele Nicolae Tănase, care a  vorbit despre un proiect greu de crezut și atunci, dar și acum. Un sat al copiilor fără părinți. Acum, la ei, valea s-a umplut și de case și de copii. Copii abandonați prin spitale, copii fără părinți, copii ai străzii, copii lăsați aici de mame imediat după naștere. Pe toți, preotul Tănase i-a adunat în tabăra dintre dealuri.  La fel și noi vrem cu aceste misiuni să creem o lume mai bună, mai sănătoasă, mai bună, ca să avem un viitor asigurat pentru copiii noștri!

 

Related posts

Leave a Comment