IRANUL ÎN FOTOGRAFII

Iranul fascinează vizitatorii, prin cei 3.000 de ani de istorie, prin monumente și situri arheologice impresionante, dar și prin poveștile sale pline de tâlc și învățăminte, toate împletite cu ospitalitatea și căldura ieșită din comun a locuitorilor săi. Este ceea ce pot descoperi și râmnicenii, iubitori de arte vizuale, în cadrul expoziției de fotografie „Iran: Timpul cel Veșnic”, deschisă, astăzi, la Biblioteca Municipală ,,Corneliu Coposu”. Expoziția este semnată chiar de directorul bibliotecii din Rm Sărat, profesorul de geografie Răzvan Theodor Chirac.

Autorul lucrărilor spune că, cea mai buna perioadă pentru a vizita Iranul este primavara sau toamna, atunci când temperaturile sunt moderate, iar copacii sunt încă verzi. Deși este o republică isalmică, Iranul este o destinație sigură.

Răzvan Theodor Chirac dezvăluie că este preocupat de istoria pre-islamică, ca și în cazul celorlalte țări orientale vizitate, Egipt și Turcia. Autorul expoziției spune că în curând va vizita și alte țări ale Orientului.

Expoziția deschisă la Rm Sărat este o uimitoate incursiune în istoria Iranului. Printre altele, vizitatorii pot descoperi minunățiile Palatului Golestan, fostă reședință a shah-ilor, o bijuterie arhitecturală ce impresionează prin interioarele sclipitoare și la propriu și la figurat, dar și Muzeul Național al Bijuteriilor. Muzeul este un buncăr în care se află unele dintre cele mai neprețuite comori ale fostului mare imperiu – diamante, rubine, obiecte din aur și chiar un glob pământesc realizat din 51.366 de pietre prețioase și care cântărește peste 37 de kilograme.

Related posts