VOR PLĂTI CÂT ARUNCĂ

Buzoienii nu vor mai plăti gunoiul pe persoană, ci la pubelă, adică vor achita atât cât aruncă. Este vorba despre o o propunere pe care conducerea firmei de salubrizare din municipiul Buzău dorește să o implementeze pentru toți abonații din oraș și, prin care se dorește încurajarea colectării selective a deșeurilor. Noua modalitate de facturare se va aplica mai întâi pentru buzoienii care locuiesc la case. Aceștia nu vor mai primi facturi lunare, în baza unui tarif pe persoană, ci vor plăti atunci când li se ridică gunoiul, în funcție…

Detalii

ȘEDINȚĂ ÎN FORMULĂ COMPLETĂ

Noul Consiliu Local Municipal Râmnicu Sărat s-a întrunit, ieri, în formula completă, în cadrul unei ședințe extraordinare. În cadrul reuniunii, supleanții ale căror mandate au fost validate prin decizia Judecătoriei Râmnicu Sărat au depus jurământul. De asemenea, consilierii au ales președintele de ședintă pentru lunile noiembrie 2024-ianuarie 2025 și au votat Comisia de validare și de numărare a voturilor a Consiliului Local pe perioada mandatului acestuia. Nu în ultimul rând, au fost alese comisiile de specialitate ale Consiliului Local, pe principalele domenii de activitate. Consiliul Local Municipal Râmnicu Sărat este…

Detalii

AUTOBUZE ELECTRICE PENTRU ELEVI

16 autobuze electrice de tip „school bus”, care să transporte gratuit elevii de acasă până la școală și înapoi, vor ajunge cât de curând la Buzău. Primarul municipiului, Constantin Toma, precizează că va semna contractul de achiziție a acestor mijloace de transport săptămâna viitoare. Toma afirmă că aceste autobuze vor rezolva o mare problemă a traficului din municipiul Buzău, dar și a elevilor și părinților acestora. Ideea implementării unei soluții de tip schooll-bus la Buzău nu este nouă. În 2022, după o vizită în orașele Hamburg și Berlin,  edilul Buzăului…

Detalii

„ÎMPREUNĂ ÎN TIMP” – EVENIMENT CARITABIL PENTRU FAMILIILE MONOPARENTALE

COMUNICAT DE PRESĂ „ÎMPREUNĂ ÎN TIMP” – EVENIMENT CARITABIL PENTRU FAMILIILE MONOPARENTALE O inițiativă pentru educație și socioculturală marca Asociația POT SĂ AJUT, cu sprijinul Asociației Provident pentru Educație și Provident Financial România Iași, Sala Unirii a Ateneului Național, Piața Unirii nr.5 10 noiembrie 2024, ora 15:00 Asociația POT SĂ AJUT, cu sprijinul Asociației Provident pentru Educație și Provident Financial România, anunță cea de a 3-a ediție a evenimentului caritabil „Împreună în Timp”, o acțiune pentru familiile monoparentale din județele Iași, Vaslui, Neamț și Suceava. Evenimentul va avea loc pe…

Detalii

EVENIMENT DE GALĂ

Eveniment de gală, la Buzău, la aniversarea a 25 de ani de existență a revistei „Amfiteatru Economic”. Desfășurat sub titulatura „Întoarcere la rădăcini”, pentru a consemna  locul unde a luat naștere publicația în anul 1999, evenimentul a reunit numeroase personalități din domeniul universitar, foști și actuali oficiali, membri ai Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, dar și repreprentanți ai mediului academic. În Amfiteatrul fostului Colegiul Universitar Economic din Buzău, organizatorii au  prezentat etapele realizării revistei precum și colectivul care a contribuit la apariția primelor numere. De asemenea, cei care au ajutat…

Detalii

PREGĂTIRI PENTRU EVALUAREA NAȚIONALĂ

Ministerul Educației a publicat modele de subiecte și baremele de corectare pentru Evaluarea Națională 2025, astfel încât elevii de clasa a VIII-a să se poate pregăti mai riguros pentru examenele de la finalul acestui ciclu de învățământ. Pentru o evaluare a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial, la Școala Gimnazială ”Vasile Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a avut loc, înainte de vacanță, o simulare a examenului de Evaluare Națională. Pe parcursul acestei luni, și la nivel județean, va avea loc o simularea a Evaluării Naționale 2025 pentru clasele a VIII-a. Cadrele…

Detalii

SĂLCII PE MALUL RÂULUI

Amplă acțiune de plantare de sălcii pe albia râului Râmnicu Sărat, în cartierul Zona Pod. Sălciile vor fi plantate de lucrătorii Administrației Domeniului Public pe trei sau chiar patru rânduri și au rolul de a crea o zonă verde, dar și de protecție pentru locuitorii din zonă. Acțiunea de plantare de sălcii a fost solicitată și de cetățenii cartierului Zona Pod și are ca scop și mărirea suprafețelor verzi, dar și de a reduce poluarea și de a crește calitatea aerului.

Detalii

SECETĂ COMBĂTUTĂ CU AVIONUL

Buzăul, unul dintre județele în care seceta a făcut prăpăd în agricultură, în acest an, va fi survolat, în curând, de un avion adus din Statele Unite, care va aduce ploaia. Prima aeronava echipată și destinată creșterii precipitațiilor a ajuns deja în România și va survola inclusiv județul Buzău. Practic, avionul, care are amplasate mai multe unități pirotehnice, va însămânța norii cu iodură de argint, determinându-i să precipite. Principiul de funcționare în ceea ce privește avionul ce va fi folosit ca să aducă ploaia este recunoscut în plan internațional și…

Detalii

AVERTISMENT ÎNAINTE DE INAUGURARE

Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Buzău îi avertizează pe șoferi să nu mai pătrundă pe autostrada Moldovei, pentru că, deocamdată nu a fost deschis circulației niciun tronson. Ei precizează că vor anunța oficial de fiecare dată când un sector al autostrăzii A7 va fi deschis circulației rutiere, însă până atunci oamenii trebuie să aibă răbdare. Avertismentul vine în contextul în care, recent, un tânăr din Brăila a vrut să testeze drumul de mare viteză înainte ca acesta să fie dat în trafic. El s-a aventurat pe unul dintre…

Detalii