COLECTAREA SELECTIVĂ A GUNOAIELOR ADUCE BENEFICII

Gestionarea corectă a deșeurile ar putea aduce multe beneficii localităților din județul Buzău. Este concluzia unei ședințe desfășurate, ieri, la Rm Sărat, în cadrul căreia au fost discutate mai multe aspecte privind problema deșeurilor, de la colectarea selectivă și contractele de salubrizare, până la necesitatea practicării unui preț unitar pentru toate comunele din județul Buzău. La întâlnire au participat reprezentanții Primăriei Râmnicu Sărat, ai Consiliului Județean Buzău, ai Asociaței de Dezvoltare Intercomunitară, conducerea societății de salubriza RER Buzău, precum și primarii comunelor din zona Râmnicului.

Vicepreședintele Consiliului Județean Buzău, Adrian Petre, a prezentat și necesitatea încheierii, la nivelul județului, a unui contract cu organizațiile care se ocupă cu reciclarea și valorificarea deșeurilor. În urma parafării unui astfel de contract, primăriile vor beneficia de o subvenție pe tona de deșeu valorificat.

Reprezentantul Consiliului Județean Buzău afirmă că, odată cu semnarea contractului între primării și societatea de salubrizare, toate comunele vor plăti același preț pentru colectarea gunoiului.

Primarul din Rm. Sărat,  Sorin Cîrjan, este convins că o bună colaborare cu toate primăriile și o colectarea selectivă corectă vor fi decisive în oferirea unor servicii de bună calitate cetățenilor.

De la începutul acestui an, râmnicenii plătesc mai mult pentru colectarea gunoiului.

Conducerea RER Buzău precizează că majorarea tarifului pentru colectarea gunoiului are la bază dublarea Contribuției pentru economia circulară, de la 80 lei pe tona de deșeu depozitat, la 160 lei pe tona de deșeu depozitat.

Pentru a diminua tariful, populația ar trebui să realizeze o colectare selectivă cât mai corectă, dar și să depoziteze cât mai puțin gunoi.

Noul contract de salubrizare dintre municipiul Râmnicu Sărat și societatea RER Buzău a intrat  în vigoare începând cu luna decembrie a anului 2019 și are o durata de opt ani.

Related posts