O COLABORARE APROAPE IMPOSIBILĂ

Deputatul Gabriel Avrămescu își va continua mandatul de parlamentar PNL, după ce și-a dat demisia din funcția de președinte al organizației județene a PNL Buzău. El spune că o colaborare cu noul lider al liberalilor buzoieni, Adrian Mocanu, este aproape imposibilă. Avrămescu precizează că în ultimul său an de mandat se va axa pe proiectele personale și pe cele politice de la nivel central. Deputatul Gabriel Avrămescu, președinte al organizației județene a PNL Buzău în ultimii 3 ani, și-a dat, luni, demisia din această funcție, odată cu numirea lui Adrian Mocanu la vârful organizației liberale. Imediat după demisie Avrămescu a explicat că numirea lui Adrian Mocanu la conducerea PNL Buzău a fost una dintre revendicările PMP pentru fuziunea cu liberalii.

 

Related posts