ÎN MEMORIA EROILOR

Eroii Revoluției din decembrie 1989 au fost comemorați, astăzi, și în municipiul Râmnicu Sărat. Autorități locale, consilieri, reprezentanți ai partidelor politice, ai Armatei, ai instituțiilor publice, Poliției Locale, dar și cei ai unităților de învățământ și veterani de război au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor din Parcul Central. Slujba religioasă în memoria eroilor din 1989 a fost oficiată de un sobor de preoți. Un colind a fost dedicat celor care și-au jertfit viața pentru libertate în zilele Revoluției. Reprezentanții Primăriei Râmnicu Sărat consideră că decembrie 1989 este un…

Detalii

SĂRBĂTOAREA SPORTULUI

Sportul a fost sărbătorit, și în acest an, la Râmnicu Sărat. Sute de sportivi au fost premiați, ieri seară, în cadrul celei de-a XI a ediții a Galei sportului râmnicean. Evenimentul a avut loc la Sala Municipală de Sport ,,Vasile Ștefan” și a reunit peste 1.500 de participanți: sportivi și antrenori ai Clubului Sportiv Municipal, autorități locale, părinți și bunici. În cadrul Galei au fost prezentate secțiile CSM Râmnicu Sărat, iar la finalul evenimentului, sportivii au primit daruri de la Moș Crăciun. Reprezentanții consideră că 2023 nu a fost un…

Detalii