ÎNTÂLNIRE LA BUZĂU A LIDERILOR PARTIDULUI ALTERNATIVA DREAPTĂ

Săptămâna viitoare, toți liderii județeni ai formațiunii politice Alternativa Dreaptă vor fi prezenți la Buzău. Politicienii vor participa la Conferința Națională a partidului, eveniment găzduit în premieră de municipiul Buzău. Anunțul a fost făcut astăzi, într-o conferință de presă, de către Nicolae Roman, deputat Alternativa Dreaptă.

În cadrul aceleiași conferințe de presă, deputatul Nicolae Roman a comentat și prestația europarlamentarilor români în cadrul dezbaterilor aprinse de marți, din parlamentul european, în legătură cu intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen.

Zilele trecute, la Academia Română, într-un cadru festiv, a fost lansată lucrarea „Istoria Bibliotecii Academiei Române 1867 – 1885”, prilej cu care a fost evocată activitatea episcopului Dionisie Romano, cărturar și traducător de excepție, membru al Academiei Române. Deoarece Buzăul a avut și are în continuare membri cu merite deosebite în cel mai înalt for științific al țării, parlamentarul a anunțat că va iniția demersuri ca Academia Română  să deschidă o filială și în județul Buzău.

Nicolae Roman, deputatul de Buzău al partidului Alternativa Dreaptă, a salutat apariția, zilele trecute, a unei alte lucrări importante. Este vorba despre „Carta albă a IMM-urilor din România, 2022”, pe care a caracterizat-o drept „un instrument științific de o valoare deosebită”.

Deputatul Nicolae Roman a mai relatat că, recent, a participat la „Sărbătoarea Dovleacului”, un eveniment despre care spune că reușește să pună cu succes pe harta țării localitatea Poșta Câlnău.

Related posts