AMENZI PENTRU CONDUCĂTORII DE TROTINETE ELECTRICE

Pentru a evita calvarul zilnic din trafic, tot mai mulți români utilizează trotineta electrică, un vehicul cu un cost nu prea mare, dar care este prieten cu mediul. Din păcate, nu toți posesorii acestor vehicule știu că, de la începutul anului, se supun regulilor prevăzute în Codul Rutier. Potrivit legii, trotineta electrică este identificată drept un vehicul cu două sau trei roți, echipat cu motor electric, articulat cu o bară în partea din fața folosită ca dispozitiv de directive, a cărui viteză este cuprinsă între 6 si 25 km/h.

Astfel, ca și în cazul bicicliștilor, cei care conduc trotinete electrice pot fi sancționați, dacă nu respectă legea, iar amenzile nu sunt deloc mici.

Totodată, potrivit unei directive europene, la care și România se va alinia începând cu 2024, utilizatorii de trotinete electrice vor fi obligați încheie o poliță de asigurare RCA. Măsura vine în sprijinul celor care ar putea fi accidentați de către un deținător de trotinetă electrică. Ei vor primi despăgubiri de la persoana care deține trotineta implicată în evenimentul rutier.

Related posts