TREI ZILE DE DISTRACȚIE

Începutul verii va debuta cu o mega sărbătoare la Buzău! Este vorba despre două festivaluri reunite sub genericul „Buzău Fest și Zilele Chișinăului la Buzău”, manifestări organizate, în perioada 2-5 iunie, de Consiliul Județean Buzău și Primăria municipiului Chișinău. Cele mai multe evenimente din cadrul festivalului vor avea loc în stațiunea Sărata Monteoru, pe terenul de fotbal din localitate. Între 2 și 5 iunie, pe lângă concertele de muzică populară și ușoară, la Sărata Monteoru vor fi amenajate tabere militare cu profil istoric și ateliere meșteșugărești. Artiștii din România și…

Detalii

CAMPIOANE NAȚIONALE LA MINIVOLEI!

Echipa Clubului Sportiv Şcolar Buzău este noua campioană naţională la minivolei feminin! În ultimul act al turneului final de la Craiova, Clubul Sportiv Şcolar Buzău s-a impus cu 3-2 în faţa gazdelor de la Club Sportiv Volei Craiova, deţinătoarea titlului, fetele pregătite de Alina Bălan revenind spectaculos după ce au fost conduse cu 1-2. Micile voleibaliste din Buzău și-au luat astfel revanșa după înfrângerea suferită în grupă, în fața aceleiași adversare. Atunci, jucătoarele din Craiova, care sunt antrenate de Radu Chifu, învinseseră cu 3-2. Medaliile de bronz au fost obținute…

Detalii

TRENUL REGAL, SCURT POPAS LA BUZĂU

Astăzi, de Ziua Monarhiei, dar și de Ziua Independenţei, Familia Regală a României a efectuat o călătorie cu Trenul Regal, pe ruta București – Ploiești – Buzău – Brăila – Galați. Trenul a plecat la ora 11.00 din Gara Regală Băneasa, iar în Gara Buzău a ajuns la ora 13.31. Peste o sută de buzoieni, alături de oficialitățile locale, au ținut să îi întâmpine pe Custodele Coroanei, Principesa Margareta a României, pe Principele Radu și pe Principesa Sofia. Nostalgici ai monarhiei sau doar curioși, buzoienii i-au primit cu brațele deschise…

Detalii

AU SĂRBĂTORIT ZIUA EUROPEI

Ziua Europei a fost sărbătorită și în școli și grădinițe. S-a întâmplat și la Grădinița cu Program Prelungit „Lumea Copilăriei” din Rm. Sărat, unde copiii au fost provocați să își demonstreze talentul și imaginația în cadrul unui proiect care și-a propus să pună în valoare specificul țărilor europene.  Împreună cu dascălii, preșcolarii au expus diverse tradiţii şi obiceiuri, produse culinare, porturi  populare, dar şi alte evenimente caracteristice unor ţări din Uniunea Europeană. Unii copii au ilustrat elemente specifice Greciei, de la tradiţii şi obiceiuri specifice, dansuri şi port popular, până la…

Detalii

„CONTRASTE ÎN PANDEMIE”

Cei mai talentați elevi de la 24 de licee de artă din țară au participat, zilele trecute, la Buzău, în cadrul concursului național „Margareta Sterian”. Ajunsă la a XII-a ediţie, întrecerea organizată de Liceul de Arte din Buzău oferă posibilitatea elevilor din toată țara să se descopere şi să se afirme pe plan artistic. Tema din acest an a concursului național de artă plastică s-a intitulat „Contraste în pandemie”. La concurs au participat nu mai puțin de 641 de lucrări de artă.  Juriul – condus de inspectorul de arte Adrian…

Detalii

„HAZ LA SFÂRȘIT DE PANDEMIE!”

„Haz la sfârșit de pandemie!”. Aceasta a fost tema ediției din acest an a Festivalului Național de epigramă „Cât e Buzăul de mare”, eveniment de tradiție care a avut loc, în acest weekend, la Buzău și Rm. Sărat. Ca și în anii trecuți, gala festivalului a avut loc în Sala Mare a Consiliului Județean. Epigramistul Mihai Sălcuțan, directorul festivalului, a dat tonul unei întâlniri umoristice de neuitat. La festivalul de epigrame din acest an, de la Buzău, au fost prezenți și oaspeți de seamă din Basarabia. Printre invitații de peste…

Detalii

TRIPLĂ SĂRBĂTOARE

Amplu eveniment cu încărcătură istorică și culturală, astăzi, în municipiul Râmnicu Sărat. Armata, oficialități județene și locale, reprezentanți ai unităților de învățământ și instituțiilor publice locale au sărbătorit Ziua de 9 Mai, zi ce marchează Proclamarea Independenței de Stat a României, Victoria Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial și Ziua Uniunii Europene. Festivitățile au debutat cu simpozionul dedicat generalului de Corp de Armată, Nicolae Ciupercă, fost comandant al Armatei a 2 a, la împlinirea a 140 de ani de la nașterea acestuia. Evenimentul de evocare a generalului…

Detalii

CAMERĂ PENTRU AUDIEREA MINORILOR

Premieră la Judecătoria din Rm Sărat! Instituția a inaugurat  o cameră de audiere a minorilor. Mobilierul este adecvat celor mici, iar decorul a fost astfel conceput încât discuțiile cu micuţii să aibă loc într-un mediu cat mai  prietenos. În camera de audieri copiii au la dispoziție o canapea, fotolii, un birou, dar și spații de joacă, cărți, jucării și foarte multe culori calde. Magistrații din Rm. Sărat spun că întreg ambientul a fost gândit în cele mai mici detalii, deoarece audierea unui copil este cu atât mai dificil, cu cât…

Detalii

POST DE DIRECTOR SCOS LA CONCURS

Administrația Domeniului Public Râmnicu Sărat scoate la concurs postul de director. Criteriile, dar și procedura de organizare și desfășurare a concursului au fost aprobate la ultima ședință a Consiliului Local Municipal Râmnicu Sărat. Concursul se va desfășura în trei etape succesive: selecția dosarelor de înscriere, proba scrisă și interviul. Administraţia Domeniului Public Râmnicu Sărat funcţionează  în subordinea Consiliului Local Municipal. Instituția asigură reparaţii și modernizări pe străzile orașului, întreţinerea, amenajarea și curăţenia spațiilor verzi, salubrizarea stradală și administrarea Cimitirului Eternitatea. De asemenea, Administraţia Domeniului Public are ca atribuții gestionarea câinilor fără…

Detalii

COMUNICAT

Primăria municipiului Buzău aduce la cunoștință participanților la traficul rutier închiderea, începând cu data de 09.05.2022, circulației tuturor autovehiculelor pe Pasajul Metalurgica peste calea ferată datorită începerii lucrărilor de reabilitare a pasajului. Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru disconfortul creat.   PRIMAR, Constantin Toma

Detalii