„ŢINUTUL BUZĂULUI”, ACREDITAT GEOPARC UNESCO

„Ţinutul Buzăului” a devenit oficial Geoparc UNESCO, al doilea din România, după „Ţara Haţegului”. Board-ul UNESCO, întrunit, ieri, la Paris, a votat ca Geoparcul „Ținutul Buzăului”, „Buzău Land” – așa cum va fi reconoscut la nivel internațional – să fie acreditat UNESCO.

Joia viitoare, va avea loc o nouă întâlnire între board-ul UNESCO şi reprezentanţii „Ţinutului Buzăului“, prilej cu care acestora din urmă le va fi înmânată şi diploma care atestă intrarea în portofoliul UNESCO.

În septembrie 2021, Buzăul a fost vizitat de către doi raportori din partea UNESCO, unul din Grecia, celălalt din Țările de Jos. Experții au evaluat 101 de criterii și au constatat la fața locului dacă realitatea din teritoriu corespunde cu dosarul celor 18 comune care constituie „Ținutul Buzăului”.

Vulcanii noroioși, domurile de sare, focurile vii, trovanții de la Ulmet, așezările rupestre și chihlimbarul de la Colți sunt printre cele mai renumite atracții ale acestei regiuni pitorești din zona de curbură a Carpaților.

Consiliul Județean Buzău, împreună cu Universitatea din București, sunt instituțiile care au inițiat și coordonat acest proiect de dezvoltare încă din anul 2007.

De acum înainte, „Ţinutul Buzăului” va beneficia de un buget multianual. O parte din buget va fi asigurată de Consiliul Judeţean Buzău, iar cealaltă, din fondurile Asociaţiei ”Ţinutul Buzăului”. La bugetul geoparcului se vor adăuga sponsorizări, donaţii, redirecţionarea a 3,5 % din impozitul pe salariu şi veniturile realizate din vânzarea produselor marca ”Ţinutul Buzăului”.

Related posts