LUCRĂRI ÎN TOI LA NOUL SEDIU AL U.P.U.

Lucrări în toi, la noul corp de clădire în care va funcționa Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău. Președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu a vizitat șantierul, ca să constate la fața locului care este ritmul lucrărilor. Începută acum două luni, construcția ar putea fi gata cel târziu la finalul anului viitor. Extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe presupune construirea unui alt corp de clădire, subsol şi parter, paralel cu actualul imobil cu care va comunica printr-un culoar de legătură şi care va extinde suprafaţa totală la peste 1000 de…

Detalii

VICTORIE PENTRU CUPELE EUROPENE

Succes pentru handbalistele de la SCM Gloria Buzău, în etapa a 22-a a Ligii Naționale. Echipa buzoiană a dispus, miercuri seară, la Sala Sporturilor, de CSM Slatina, cu scorul de 26-20 (la pauză 12-10),  într-un meci dominat de la început până la final. Grație victoriei, formația antrenată de Adrian Chiruț a urcat pe locul 5 în clasamentul Ligii Florilor. Succesul de miercuri este cu atât mai important cu cât SCM Gloria Buzău se află, din nou, pe un culoar foarte bun în drumul spre Europa. Între timp, campionatul se întrerupe…

Detalii

RĂSPUNSURI LA NEVOILE OAMENILOR

Buzăul merită căi ferate moderne, deoarece este un județ bogat cu nenumărate locuri pitorești. Este părerea deputatului Nicolae Roman, care se arată dezamăgit de starea precară în care a ajuns infrastructura feroviară din județ. În acest sens, parlamentarul de Buzău a avut, recent, un discurs în plenul Camerei Deputaților, în care a susținut importanța modernizării căilor ferate care străbat județul Buzău. Nicolae Roman se declară încântat de manifestările organizate la Buzău, pe 12 aprilie, cu ocazia împlinirii a 1.650 de ani de la prima atestare documentară a orașului. Deputatul de…

Detalii

ANUNŢ CONSULTARE ŞI DEZBATERE PUBLICĂ

Nr. 25112/14.04.2022  ANUNŢ  CONSULTARE ŞI DEZBATERE PUBLICĂ a Proiectului de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal si a Regulamentului local de Urbanism aferent pentru lucrarea ,,Construire sala de catering si evenimente. Construire imprejmuire la strada Cpt. Rosca Nicolae”, pentru imobilul situat în strada Cpt. Rosca Nicolae nr. 2 (numarul cadastral 35722), Municipiul Râmnicu Sărat, judetul Buzau În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, se aduce la cunoştinţă publică iniţiativa Primarului Municipiului Râmnicu Sărat, domnul Cîrjan Sorin-Valentin, referitoare la elaborarea Proiectului de hotărâre privind aprobarea…

Detalii