ATRACTIV, DAR NEDESCOPERIT DE TURIȘTI

Deși Buzăul este considerat judeţul în care nu te poţi plictisi indiferent de câte zile stai, datele statistice arată altceva. Numărul turiști este în scădere, iar județul atrage vizitatori doar vara, pentru scurt timp. Ultimele date publicate de Direcţia de Statistică Buzău arată că, spre exemplu, în luna decembrie 2022, hotelurile și pensiunile din judeţ au găzduit 5.845 de turişti, cu 1.237 mai puţini decât în luna noiembrie 2022 şi cu 1.674 mai mulți faţă de aceeaşi lună a anului precedent, în pandemie. Chiar dacă judeţul Buzău reprezintă una dintre…

Detalii

TURIȘTI DIN 17 ȚĂRI, ÎN GEOPARCUL „TINUTUL BUZĂULUI”

Invitați din 17 țări se află, în această perioadă, în județul Buzău! Este vorba despre experți ai unor țări ce dețin situri naturale recunoscute UNESCO. Oaspeții străini, dar și cei din România, participă la Buzău, la un workshop regional pentru Europa privind rolul centrelor de vizitare din siturile desemnate UNESCO. Acesta este primul eveniment internațional major de când „Ținutul Buzăului” a fost declarat Geoparc UNESCO. Evenimentul de la Buzău este organizat împreună cu UNESCO, prin Biroul European Regional pentru Știință și Cultură în Europa. S JONATHAN BAKER, reprezentant Biroul Regional…

Detalii

 EXPONATE PENTRU UNESCO

Expoziția cămășilor cu altiță de pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO „Ținutul Buzăului”, organizată miercuri la Galeriile de Artă Buzău, a adunat zeci de exponate de pe cele cinci văi ale geoparcului. Ne referim aici la piese unice, aflate în colecții private sau în patrimoniul comunelor Valea Salciei, de pe Valea Râmnicului, Beceni, Mânzălești și Lopătari, de pe Valea Slănicului, Scorțoasa, de pe Valea Sărățelului, Odăile, de pe Valea Bălănesei și Valea Sibiciului. Expoziția a fost organizată de Consiliul Județean Buzău, prin Centrul Județean de Cultură și Artă și Asociația de…

Detalii

„ŢINUTUL BUZĂULUI”, ACREDITAT GEOPARC UNESCO

„Ţinutul Buzăului” a devenit oficial Geoparc UNESCO, al doilea din România, după „Ţara Haţegului”. Board-ul UNESCO, întrunit, ieri, la Paris, a votat ca Geoparcul „Ținutul Buzăului”, „Buzău Land” – așa cum va fi reconoscut la nivel internațional – să fie acreditat UNESCO. Joia viitoare, va avea loc o nouă întâlnire între board-ul UNESCO şi reprezentanţii „Ţinutului Buzăului“, prilej cu care acestora din urmă le va fi înmânată şi diploma care atestă intrarea în portofoliul UNESCO. În septembrie 2021, Buzăul a fost vizitat de către doi raportori din partea UNESCO, unul…

Detalii

„ȚINUTUL BUZĂULUI”, O COMOARĂ NATURALĂ CU MARI BENEFICII

„Ținutul Buzăului” va intra, mai mult ca sigur, în Rețeaua Globală a Geoparcurilor protejate UNESCO! Asta, după ce săptămâna trecută,  Consiliul UNESCO a acordat vot pozitiv inițiativei, decizia finală fiind așteptată în primăvară, când boardul UNESCO își va exprima, la rândul său, votul cu privire la această propunere. Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău, spune că titulatura de Geoparc UNESCO înseamnă beneficii, dar și obligații din partea autorităților. Odată obținut titlul, el va trebui menținut! La fiecare patru ani, teritoriul va fi reevaluat și revalidat de către doi specialiști…

Detalii

EXPERȚII UNESCO EVALUEAZĂ „ȚINUTUL BUZĂULUI”

„Ținutul Buzăului” ar putea intra, cât de curând, în Rețeaua Globală a Geoparcurilor protejate UNESCO! Totul depinde de rezultatele evaluării pe care o vor face, în aceste zile, doi raportori din partea UNESCO. Este vorba despre Ilias Valiakos, din Grecia, și de Margaretha Roelfs, din Țările de Jos. Cei doi specialiști străini au participat, joi, la sediul Consiliului Județean, la o primă ședință de lucru. Cei doi raportori UNESCO vor petrece câteva zile în „Ținutul Buzăului”. Ei vor evalua 101 de criterii și vor verifica dacă realitatea din teritoriu corespunde…

Detalii

 „BUZĂU LAND”, APROAPE SĂ DEVINĂ GEOPARC UNESCO

„Ținutul Buzăului” va intra, cât de curând, în Rețeaua Globală a Geoparcurilor protejate UNESCO! Conducerea Consiliului Județean Buzău anunță că, în prezent, se fac ultimii pași birocratici, iar luna viitoare, o echipă de raportori din partea UNESCO se va deplasa în județul Buzău pentru evaluarea la fața locului și acordarea avizului final. În contextul vizitei raportorilor UNESCO, Consiliul Județean Buzău a început semnalizarea teritoriului Geoparcului „Ținutul Buzăului”, cu montarea indicatoarelor turistice și a panourilor informative. „Buzău Land” – așa cum va fi recunoscut la nivel internațional „Ținutul Buzăului” – include…

Detalii