PRIMII CASTRAVEȚI ROMÂNEŞTI, ÎN PIEȚE

Veste bună pentru cei care sunt acum în goana după legume sănătoase: au apărut primii castraveți româneşti în piețe. Un cunoscut legumicultor din județul Buzău a livrat, încă din weekend, castraveti românești în cele mai imporante piețe din județ. Castraveții din ferma buzoianului Mircea Tatu sunt buni de cules de mai bine de o săptămână. Îi pune în lădițe numai pe cei care au o anumită dimensiune și aspect, pentru a nu-și dezamăgi clienții care au așteptat luni bune primele legume naturale. Castraveții românești, care se găsesc acum în piețele…

Detalii

„ŢINUTUL BUZĂULUI”, ACREDITAT GEOPARC UNESCO

„Ţinutul Buzăului” a devenit oficial Geoparc UNESCO, al doilea din România, după „Ţara Haţegului”. Board-ul UNESCO, întrunit, ieri, la Paris, a votat ca Geoparcul „Ținutul Buzăului”, „Buzău Land” – așa cum va fi reconoscut la nivel internațional – să fie acreditat UNESCO. Joia viitoare, va avea loc o nouă întâlnire între board-ul UNESCO şi reprezentanţii „Ţinutului Buzăului“, prilej cu care acestora din urmă le va fi înmânată şi diploma care atestă intrarea în portofoliul UNESCO. În septembrie 2021, Buzăul a fost vizitat de către doi raportori din partea UNESCO, unul…

Detalii

CAMPANIE DE COLECTARE

Autoritățile din Râmnicu Sărat îi îndeamnă pe locuitorii orașului să participe la campania de colectare a deșeurilor voluminoase și periculoase menajere, derulată de operatorul de salubrizare. Deșeurile voluminoase se vor colecta pe 16 aprilie, din fața porților, pentru zona de case și pe 17 aprilie, lângă platformele special amenajate, pentru zona de blocuri. Intervalul orar pentru școaterea deșeurilor este 07.00- 09.00: Deșeurile periculoase menajere se depozitează în saci sau cutii și se predau la punctul fix de colectare amplasat pe strada Drăgăicii, lângă Școala Gimnazială Nr.6 din municipiul Râmnicu Sărat.

Detalii

ACȚIUNE INEDITĂ

Acțiune inedită la Râmnicu Sărat! Un grup de turiști din București, aflați în vizită prin oraș, a lansat municipalității din Rm Sărat invitația derulării în parteneriat a unei acțiuni de plantare de copaci în parcul central. Autoritățile locale au răspuns cu bucurie inițiativei, iar adulții și copiii implicați în acțiune au plantat 20 arbori în parc. Administrația din Rm Sărat și-a propus să planteze, în muncipiu, în acest an, peste 200 de arbori. În fiecare an, în perioada 15 martie – 15 aprilie este sărbătorită Ziua Internațională a Pădurilor, moment care…

Detalii

ANUNŢ CONSULTARE ŞI DEZBATERE PUBLICĂ

Nr. 23660/08.04.2022    ANUNŢ  CONSULTARE ŞI DEZBATERE PUBLICĂ a Proiectului de hotărâre privind aprobarea tarifelor care se vor percepe pentru exercitarea dreptului de acces pe, în sau sub imobilele proprietate publică/privată a Municipiului Râmnicu Sărat În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, se aduce la cunoştinţă publică iniţiativa Primarului Municipiului Râmnicu Sărat, domnul Cîrjan Sorin-Valentin, referitoare la elaborarea Proiectului de hotărâre privind aprobarea tarifelor care se vor percepe pentru exercitarea dreptului de acces pe, în sau sub imobilele proprietate publică/privată a Municipiului Râmnicu Sărat…

Detalii