DUEL CU REPETIȚIE

Handbalistele Gloriei Buzău nu scapă de CSM București în debutul viitorului sezon! Jucătoarele antrenate de Ovidiu Mihăilă, calificate în premieră în semifinalele Cupei României la handbal feminin, vor întâlni, în penultimul act, câștigătoarea sfertului restant dintre CSM București și CSM Slatina. În cealaltă semifinală, Rapid București se va duela cu învingătoarea celuilalt sfert restant, SCM Rm. Vâlcea – Dacia Brăila. Cum este foarte greu de crezut că CSM București ar putea avea probleme cu calificarea în disputa cu formația din Slatina, ar însemna că duelul dintre SCM Buzău și CSM București s-ar repeta, în mai puțin de o săptămână. Cele două echipe ar urma să se întâlnească, la Sala Sporturilor, și pe 27 august, în prima etapă a noului campionat al Ligii Naționale. Meciurile din semifinalele Cupei României vor avea loc pe 22 august.

Related posts