Nu doar Unitatea Primiri Urgențe se modernizează, la Spitalul Județean Buzău. Cât de curând, va intra într-un amplu proces de reabilitare și secția Neurologie. Potrivit conducerii celui mai mare spital din județ, modernizarea prevede inclusiv dotarea secției cu mobilier și aparatură nouă. Proiectul reabilitării secției Neurologie a fost inițiat în urmă cu 4 ani, însă, din motive organizatorice, lucrările au fost amânate. Lucrările de modernizare a Secției Neuorologie vor demara în prima jumătate a lunii octombrie și ar trebui să fie gata în luna ianuarie, 2022. Este vorba despre o…
DetaliiEtichetă: spital judetean
SE CAUTĂ MEDICI DE IMPORT
Criza de medici de la Spitalul Județean Buzău determină autoritățile județene să ia în considerare angajarea de specialiști din alte țări, în special din Republica Moldova. Ideea de a aduce doctori de peste Prut care să ocupe locurile libere ar putea fi o soluție bună în condițiile în care specializările medicale de mare dificultate, cum sunt chirurgia, pediatria sau urgenţele sunt tot mai ocolite de tinerii absolvenţi de medicină, iar medicii deja formaţi aleg să lucreze exclusiv la clinici private. Din păcate, legislația actuală pune câteva piedici în ceea ce…
DetaliiREVIN MĂSURILE DE PROTECȚIE
Spitalul Județean de Urgență Buzău a decis reimpunerea unor măsuri de protecție, vizate fiind atât personalului medical, cât și aparținătorii pacienților. Hotărârea a fost luată în contextul creșterii numărului cazurilor de Covid-19, în ultima săptămână, și posibilității unui nou val de îmbolnăviri. De asmenea, cel mai mare spital din județ a stabilit și un program de vizitare a paciențior. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că, în ultima săptămână, cazurile de Covid-19 s-au dublat. S-au înregistrat 1.100 de cazuri zilnice, număr care este în creșetere de la o zi la…
DetaliiO NOUĂ ÎNCERCARE
Spitalul Județean de Urgență Buzău organizează, în această lună, un nou concurs, în speranța angajării unor medici în secțiile cu deficit. Cel mai mare spital din județul Buzău anunță că are vacante 23 posturi de medici. Este vorba, de fapt, despre reluarea unui concurs care a avut loc în aprilie, însă care n-a avut succesul așteptat. Cele mai multe locuri disponibile sunt la Unitatea de Primiri Urgențe. Înscrierile la concurs se fac până pe data de 15 iulie, la Serviciul Resurse umane şi salarizare din cadrul Spitalului Județean Buzău. În ultimii ani, deși au fost vacantate foarte zeci…
DetaliiPROBLEME ÎNTRE SPITALE
Colaborarea dintre Spitalul Municipal Râmnicu Sărat și Spitalul Județean Buzău pare a fi afectată de lipsa medicilor, imposibilitatea realizării gărzilor și a intervențiilor chirurgicale, dar și de o comunicare deficientă între medici. Problemele apărute între cele două unități medicale au fost dezbătute și în cadrul ultimei ședințe a Consiliului Local Municipal Râmnicu Sărat. Primarul din Rm Sărat, Sorin Cîrjan, afirmă că aceste probleme au fost discutate de toți factorii implicați, la Prefectura Buzău, în urma unei adrese transmise de Spitalul Județean Buzău. În cadrul ședinței Consiliului Local, edilul din Rm…
DetaliiCONCURENȚĂ MARE PENTRU JOB-URI LA STAT
La Buzău, posturile de medic nu sunt deloc atractive, iar la mai toate concursurile de angajare organizate, numărul candidaților este foarte mic. Nu același lucru se poate spune atunci când sunt scoase la concurs posturi de personal sanitar mediu sau auxiliar, situație în care concurența este una foarte mare. Se întâmplă și la Spitalul Județean, unde, la un concurs organizat recent pentru ocuparea a 7 posturi în mai multe secții, s-au înscris peste 50 de candidați. Perspectiva unui loc de muncă la Stat, remunerat mai bine decât în mediul privat,…
DetaliiREABILITAREA SECȚIEI UPU – SMURD, GATA DE START
Lucrările de modernizare a secției UPU-SMURD a Spitalului Județean Buzău vor începe cât de curând, după aproape trei ani de când a fost semnat contractul de finanțare cu bani europeni a investiției. Consiliul Județean Buzău a aprobat, astăzi, într-o ședință extraordinară, un proiect de hotărâre prin care s-a actualizat valoarea totală a proiectului. Valoarea investiției este 5 milioane de euro Consiliul Judeţean Buzău contribuind cu două treimi din sumă, restul fiind contribuția Uniunii Europene. Extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe presupune construirea unui alt corp de clădire, subsol şi parter, paralel…
DetaliiPRIMELE FOCARE DE COVID
Valul 5 al pandemiei de coronavirus aduce primele focare de boală în Buzău. Unul dintre ele este chiar la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău. Aici, vizitele au fost interzise, în urma confirmării unor cazuri de COVID-19 în rândul pacienţilor. Pentru a preveni răspândirea virusului, conducerea spitalului a luat mai multe măsuri. Cu toate aceste măsuri, pacienţii cu COVID-19, care sunt în stare gravă, pot primi vizite doar cu acordul medicului curant şi al conducerii spitalului. Cel de-al doilea focar de COVID este în aşezământul de la Ulmeni. Până în prezent,…
DetaliiSE CAUTĂ MEDICI
Spitalul Județean de Urgență Buzău scoate la concurs noi posturi de medic! De această dată, cel mai mare spital din județ încearcă să angajeze 17 medici, pe diferite specializări, unde există deficit de specialiști. Dosarele de concurs se pot depune la Serviciul Resurse Umane al Spitalului Județean Buzău, până pe 24 decembrie, iar examenele vor avea loc la începutul anului viitor. La concurs se pot prezenta medici cu drept de liberă practică, specialişti sau primari, confirmaţi în specialitatea respectivă, dar și rezidenţi aflaţi în ultimul an de pregătire în specialitatea…
DetaliiMEDICI NOI, ATRAȘI CU STIMULENTE
Conducerea Consiliului Județean Buzău caută noi soluții pentru atragerea de medici la Spitalul Județean. În acest sens, a adoptat un proiect prin care orice medic nou angajat în secţiile cu deficit de personal din Spitalul Judeţean Buzău va beneficia, timp de 6 luni, de la data angajării, de stimulente financiare a căror valoare este echivalentă cu două salarii minime brute cumulate, mai exact 3.800 de lei. Deja, doi noi medici ce vor fi angajați de spital vor beneficia de stimulentele oferite de Consiliul Județean Buzău. Pe lângă drepturi, există și…
Detalii