AJUTOARE  PENTRU FAMILII NĂPĂSTUITE

Ajutoare extrem de prețioase pentru mai multe familii din județul Buzău, care au rămas fără un acoperiș deasupra capului. Este vorba despre familii din comunele Vadu Pașii, Mărăcineni și Cislău, care au avut de suferit în urma unor incendii înregistrate în lunile octombrie și noiembrie ale anului trecut. La solicitarea Prefecturii Buzău și a Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, oamenii loviți de necaz au primit noi tranșe de materiale de construcții alocate din rezervele statului și acordate ca ajutoare umanitare de urgență. Buzoienii au primit cherestea,…

Detalii

UN NOU SECRETAR

Prefectura Buzău are un nou secretar general. Nicolae Piron, consilier juridic clasa I, a fost numit în funcție, decizia fiind deja publicată în Monitorul Oficial. Nicolae Piron este de profesie jurist și are experiență în administrația publică, unde activează de aproape 4 decenii. A lucrat inițial la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, iar, ulterior, a ocupat funcția de secretar al comunei Zărnești. S-a transferat în Consiliul Județean Buzău pe postul de consilier juridic superior și a promovat, apoi, prin concurs, în funcția de șef birou în cadrul Direcției Juridice…

Detalii

FĂRĂ SECRETAR GENERAL

Prefectura Buzău se află într-o situație extrem de delicată. După numeroase plecări din Biroul juridic, acum, instituția a rămas și fără secretar general. Începând cu luna noiembrie, Raluca Alexandru, care a deținut această funcție timp de aproape doi ani, a ales să părăsească Prfectura Buzău și să revină la vechea sa ,,dragoste”, avocatura. Postul de secretar general al Prefecturii Buzău a fost scos deja la concurs. Prefectul Daniel Țiclea spune că este, totuși, dispus să aștepte, pentru a alege persoana potrivită… la locul potrivit. El nu ascunde că are așteptări…

Detalii

 LĂSATE ÎN PARAGINĂ

Județul Buzău are două tabere școlare de agrement, dar, pentru moment, sunt… nefuncționale. Asta deoarece în aceste tabere școlare nu s-au făcut, vreme de mai mulți ani, niciun fel de investiții, iar clădirile care trebuiau să găzduiască elevi sunt în paragină sau ținute ,,în conservare”. Prefectul județului Buzău, Daniel Țiclea, consideră că o soluție pentru reintroducerea în circuitul școlar al taberei internaționale de la Poiana Pinului și a taberei de la Arbănași ar fi trecerea acestora în administrarea instituțiilor publice locale. Taberele școlare de de agrement reprezentau o oportunitate pentru…

Detalii

AU PROTESTAT ÎN STRADĂ

Aproape 350 de cadre didactice și nedidactice, din cadrul  Sindicatului din Învățământul Preuniversitar Buzău, au protestat astăzi, în fața Prefecturii. Oamenii sunt nemulțumiți că din proiectul Legii Învăţământului Preuniversitar a fost eliminat un articol potrivit căruia salarizarea întregului personal didactic de predare se realizează în mod progresiv, având la bază salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic. Dascălii buzoieni spun că sunt dispuși chiar să declanșeze o  grevă generală, dacă nu le sunt ascultate revendicările. Unii dintre profesorii sau…

Detalii

LUCRĂRI DEMARATE ÎN TOAMNĂ?

Lucrările de reabilitare la clădirea care găzduiește în prezent Prefectura Buzău vor începe, cel mai probabil, în luna noiembrie a acestui an. Este scenariul cel mai optimist pe care îl avansează prefectul Daniel Țiclea în cazul acestui amplu proiect. Imobilul, construit între 1968-1970, a fost serios afectat de trecerea timpului. Conform proiectului, vor fi efectuate lucrări de reabilitare termică, dar și de montare a unor sisteme alternative de producere a energiei electrice. Clădirea găzduiește, pe lângă Instituția Prefectului, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Direcția Județeană pentru Cultură, Serviciul Teritorial…

Detalii

DEFICIT DE JURIȘTI LA PREFECTURĂ

Funcționari puțini, volum uriaș de muncă! Se întâmplă în Prefectura Buzău, instituție care funcționează, de mai mulți ani, cu deficit de personal. Aproape toate serviciile din cadrul Prefecturii duc lipsă de personal, însă deficitul se resimte cel mai mult la Compartimentul Juridic, acolo unde situația a devenit critică! Din cauza salariilor mici și a volumului mare de muncă, în ultima perioadă, mai mulți angajați ai compartimentului au părăsit instituția. Ultima plecare a avut loc chiar săptămâna trecută: șefa compartimentului a câștigat un concurs la Vama Buzău, pentru un post de…

Detalii

CERȘETORI ATACAȚI ÎN PLINĂ STRADĂ

Momente de panică pentru buzoienii care au trecut, ieri seară, prin fața clădirii Prefecturii. Aceștia au fost martorii unei scene de o violență ieșită din comun. O femeie și un bărbat, care obișnuiesc să cerșească pe străzile municipiului Buzăului, au fost snopiți în bătaie de doi tineri. Bărbatul, de peste 50 de ani, a fost lovit cu o sticlă în cap de către agresori. Martorii au fost șocați de duritatea loviturilor încasate de cei doi. Și celaltă victimă, o femeie de aproximativ 40 de ani, a încasat o ploaie de…

Detalii

PRIMĂRIILE DIN JUDEȚ, ACUZATE DE LIPSĂ DE TRANSPARENȚĂ

Prefectura Buzău vrea transparenţă totală în toate primăriile din judeţ! În schimb, reprezentanții primăriilor se fac că nu aud! În cadrul unei ședințe online, care a avut loc recent, prefectul Silviu Iordache le-a atras atenția primarilor să le pună la dispoziție cetățenilor, prin platforme online, cât mai multe informații despre deciziile pe care le iau în consiliile locale. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a precizat că mai mult de jumătate dintre primăriile din județ nu publică, pe site-urile proprii, hotărârile luate în consiliile locale. Îîn urmă cu aproape două luni, prefectul…

Detalii

ECHIPĂ NOUĂ LA PREFECTURĂ

În sfârșit, Buzăul are o echipă completă la vârful Prefecturii! În ședința de ieri Guvernul l-a numit în funcția de prefect al județului pe omul de afaceri Silviu Iordache, propus de PLUS, formațiune căreia i-a revenit funcția, conform protocolului alianței de guvernare. De asemenea, în funcția de subprefect a fost numit fostul primar al municipiului Râmnicu Sărat, Viorel Holban, propus de PNL. Astăzi, cei doi, au fost învestiți în funcții în cadrul unei ceremonii desfășurată în sistem de videoconferință. La final, noul prefect al județului Buzău, Silviu Iordache, a prezentat…

Detalii