TABĂRĂ REDESCHISĂ… DUPĂ 5 ANI

După aproape 5 ani, perioadă în care a avut lacătul pe uși, tabăra de la Poiana Pinului se redeschide. Mai exact, în această vară, aproape 200 de copii din mai multe țări își vor petrece o parte din vacanță, în județul Buzău. Demersul, demarat cu ceva timp în urmă de către reprezentanții Direcției Județene de Sport și Tineret Buzău, s-a realizat prin intermediul Programului de Tabere, organizat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în colaborare cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Prima serie de copii este așteptată, la…

Detalii

 LĂSATE ÎN PARAGINĂ

Județul Buzău are două tabere școlare de agrement, dar, pentru moment, sunt… nefuncționale. Asta deoarece în aceste tabere școlare nu s-au făcut, vreme de mai mulți ani, niciun fel de investiții, iar clădirile care trebuiau să găzduiască elevi sunt în paragină sau ținute ,,în conservare”. Prefectul județului Buzău, Daniel Țiclea, consideră că o soluție pentru reintroducerea în circuitul școlar al taberei internaționale de la Poiana Pinului și a taberei de la Arbănași ar fi trecerea acestora în administrarea instituțiilor publice locale. Taberele școlare de de agrement reprezentau o oportunitate pentru…

Detalii