REȚEA DE PROXENETISM, DESTRUCTURATĂ

Operațiune de amploare, demarată de către procurorii DIICOT și de polițiștii din Buzău, Ilfov și Hunedoara pentru anihilarea unei rețele de proxenetism. Este vorba despre un grup infracțional format din 12 persoane, membri ai unei familii, cu vârste între 20 și 43 de ani. Potrivit anchetatorilor, în ultimii 4 ani, aceștia ar fi racolat peste 20 de tinere, care proveneau din familii cu posibilități materiale reduse și fără studii, cu intenția de a le obliga să se prostitueze. Acestea au fost trimise să-și vândă trupul, în Marea Britanie, Germania și…

Detalii

REȚINUT PENTRU PROXENETISM

Metoda ,,loverboy” face noi victime printre tinerele din Buzău. De această dată este vorba despre două tinere, una din Buzău, iar cealaltă din Teleorman, care au fost racolate de un buzoian de 30 de ani și obligate să practice prostituția, timp de aproape un an.  Polițiștii de la Serviciul de Investigaţii Criminale l-au reținut pe bărbat pentru proxenetism, iar mascații au descins, ieri, la locuințele din Pârscov și Buzău utilizate de către individ. Bărbatul, originar din Pârscov, locuia mai mult în Buzău, într-un imobil din cartierul Micro XIV, de unde…

Detalii

PRIETENIE … ÎN FĂRĂDELEGI

Mai mulți tineri din județul Buzău și din Sibiu au ajuns în atenția poliției după ce au vândut în România, cu acte false, mai multe mașini de lux. Respectivii, unii dintre ei din localitățile Tisău, Gherăseni și din Sibiu s-au cunoscut și mai apoi s-au împrietenit, prin prisma activității ilicite pe care o desfășurau. Escrocii au cumpărat mașinile în valoare de zeci de mii de euro din Spania, pe care le-au vândut pe documente false unor clienți din toată țara. Ilegalitatea a fost descoperită de către clienții de bună credință,…

Detalii

ARESTAȚI ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR

Doi buzoieni, un bărbat și o femeie, ambii din Brădeanu au ajuns în arest, în urma perchezițiilor la locuințele acestora din Brădeanu și Vernești. În timpul descinderilor, polițiștii au descoperit în casele celor doi o armă letală și muniția aferentă, ambele furate de la un tânăr din Brașov. Perchezițiile oamenilor legii au avut loc în contextul unei investigații mai ample demarate în urma unei plângeri a unei femeie de 29 de ani din Buzău, care reclamase că a fost amenințată de un tânăr din Brașov. Potrivit anchetatorilor, incidentul s-a petrecut…

Detalii

RAZII ȘI PERCHEZIȚII

Descinderi matinale, astăzi, la Buzău, ale trupelor speciale ale poliției. Oamenii legii au pus în executare mai multe mandate de percheziţie la domiciliile unor persoane suspectate de  proxenetism şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Acțiunile au avut loc în cadrul unor dosare penale aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău. Vizați de razii au fost și șoferii care au tranzitat în această dimineață municipiul Buzău. Oamenii legii, alături de colegii lor de la alte structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție, precum și de jandarmi au efectuat verificări și…

Detalii

ȘEF NOU, PERCHEZIȚII MULTE 

Percheziții peste percheziții, la Buzău, după instalarea unui nou șef al Inspectoratului Județean de Poliție. La începutul acestei săptămâni, mascații au descins în Râmnicu Sărat și Brăila, iar 3 buzoieni au fost reţinuți pentru trafic de produse sau substanţe periculoase. Alte 4 percheziții, au avut loc miercuri, în județele Buzău și Brăila, la domiciliile unor persoane bănuite de tâlhărie calificată, furt calificat și tentativă la furt calificat, săvârșite în perioada iunie-august 2024. În urma descinderilor și cercetărilor, un bărbat de 19 ani din Buzău a fost arestat preventiv pentru 30…

Detalii

REŢINUȚI PENTRU TRAFIC DE SUBSTANŢE TOXICE

Trei buzoieni au fost reţinuți pentru trafic de produse sau substanţe periculoase, în urma unor percheziţii desfăşurate de către poliţişti în judeţele Buzău şi Brăila. Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, au pus în executare şase mandate de percheziţie domiciliară, 5 în Râmnicu Sărat şi una în Brăila. În vizorul polițiștilor s-au aflat mai multe persoane bănuite că nu respectă legislaţia în domeniul produselor de protecţie a plantelor. Cei trei buzoieni reținuți urmează să fie prezentați procurorilor, în vederea stabilirii…

Detalii

PERCHEZIȚII PE AUTOSTRADA MOLDOVEI

Descinderi, ieri, pe șantierul Autostrăzii Moldovei, în județul Buzău. Procurorii Secției de Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au făcut două percheziţii domiciliare, atât în București, cât și în județul Buzău, la sediul social și la punctele de lucru al firmei din Bulgaria, care lucrează pe lotul 2 al Autostrăzii Ploiești – Buzău, Mizil-Pietroasele. Cercetările au la bază suspiciunea executării unor excavații ilegale. Conform unui comunicat al Ministerului Public, excavarea de pământ pentru lucrări din așa numitele gropi de împrumut s-ar fi…

Detalii

DESCINDERI LA TRAFICANȚI DE DROGURI

Noi descinderi ale polițiștilor și procurorilor buzoieni într-un dosar de trafic de droguri de risc. Este vorba despre trei dealeri de stupefiante din județele Prahova și Dolj, care, după ce procurau drogurile, le porționau și le vindeau clienților din mai multe județe, inclusiv Buzău, pe sume de până la 3,000 de lei. Cu puțin timp înainte de perchezițiile efectuate de către polițiștii buzoieni, unul dintre traficanți primise, din Spania, un colet în care se aflau aproape 2,5 kg de droguri. Pentru că drogurile au ajuns și în județul Buzău, anchetatorii…

Detalii

CĂMĂTAR REȚINUT PENTRU AMENINȚĂRI ȘI  ȘANTAJ

Un buzoian de 47 de ani a fost reținut, ieri, de către polițiști sub acuzația de camătă și șantaj. Totul ar fi pornit după ce bărbatul i-ar fi împrumutat unei femei din Buzău o sumă de bani, pentru ca mai apoi să o amenințe, cerându-i dobânzi foarte mari pentru banii împrumutați. Ba mai mult, pentru a fi sigur că primește sumele cerute, buzoianul o amenința nu doar pe femeie, ci și pe fiul acesteia. În urma reclamației femeii, cazul a ajuns în atenția polițiștilor buzoieni care au stabilit, în urma…

Detalii