CAZ FĂRĂ PRECEDENT PE AUTOSTRADA MOLDOVEI

Descoperire incredibilă a Inspectoratului Teritorial de Muncă Buzău pe șantierul lotului 3 al Autostrăzii Moldovei, între Pietroasele și municipiul Buzău. 190 de muncitori au fost depistați că munceau, în zona Stâlpu, fără forme legale. Muncitorii aparțin unei firme înființate în acest an, cel mai probabil un subcontractor al câștigătorului licitației pe acest lot de austostradă, compania Nurol, din Turcia. Inspectorul de stat general al Inspecției Muncii, Mihai Nicolae Ucă, a precizat că, în momentul verificărilor, lucrătorii care munceau la negru au încercat să fugă pe câmp, fiind identificați ulterior de…

Detalii

AUTOSTRADA, UN ADEVĂRAT BOOM ECONOMIC

Odată finalizată, Autostrada Moldovei va aduce municipiului Buzău, dar și celorlalte localități din județ, pe lângă care va trece șoseaua de mare viteză, un adevărat boom economic. Este părerea primarului Constantin Toma, care este convins că Autostrada A 7 va favoriza noi investiții în economia orașului. Edilul Buzăului consideră că dezvoltarea orașului ar fi impulsionată și prin implementarea unui proiect de reformă administrativă, care ar permite alipirea de municipiu a localităților din apropiere. Primarul Constantin Toma este un ferm susținător al dezvoltării zonelor urbane prin unirea orașelor cu localitățile învecinate.…

Detalii

PERCHEZIȚII PE AUTOSTRADA MOLDOVEI

Descinderi, ieri, pe șantierul Autostrăzii Moldovei, în județul Buzău. Procurorii Secției de Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au făcut două percheziţii domiciliare, atât în București, cât și în județul Buzău, la sediul social și la punctele de lucru al firmei din Bulgaria, care lucrează pe lotul 2 al Autostrăzii Ploiești – Buzău, Mizil-Pietroasele. Cercetările au la bază suspiciunea executării unor excavații ilegale. Conform unui comunicat al Ministerului Public, excavarea de pământ pentru lucrări din așa numitele gropi de împrumut s-ar fi…

Detalii

PROGRES SEMNIFICATIV

Se înregistrează un progres semnificativ și pe primul lot al autostrăzii Ploiești – Buzău, parte a autostrăzii Moldovei. Potrivit specialiștilor, stadiul execuției lucrărilor pe acest tronson de 21 km a ajuns la 69%. Constructorul lucrează intens pentru a finaliza acest tronson până în octombrie 2024, ceea ce ar presupune un progres lunar de aproximativ 6,5%. În prezent, accentul este pus pe finalizarea structurilor critice și asfaltarea traseului. Acest tronson de autostradă este crucial pentru îmbunătățirea conectivității rutiere și reducerea timpului de călătorie între Ploiești și Buzău.    

Detalii

GATA PÂNĂ LA FINALUL ANULUI

Până la finalul acestui an se va putea circula pe Autostrada Moldovei, între Buzău și Focșani. Asigurarea a fost dată astăzi, de Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, prezent pe acesta tronson, împreună cu  directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, pentru o nouă inspecție. Grindeanu a ajuns pe tronsonul Buzău-Focșani, după o primă oprire pe un alt segment important al Autostrăzii Moldovei, Ploiești – Buzău. Și reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere se declară mulțumiți de ritmul lucrărilor. Odată cu finalizarea tronsonului Buzău-Focșani, traficul din municipiul Râmnicu Sărat, pe tronsonul…

Detalii

PRIMII KILOMETRI DE ASFALT PE A7

Primii trei kilometri de asfalt s-au așternut, ieri, pe autostrada A 7, pe tronsonul Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni. Lotul este câștigat de constructorul român Dorinel Umbrărescu și este tronsonul pe care s-a înregistrat cel mai rapid ritm de lucru. Potrivit oficialilor, singurul lot cu probleme rămâne Pietroasele –Buzău, tronson care încă nu are desemnat un câștigător. Odată cu startul asfaltărilor, șantierul a fost vizitat de Sorin Grindeanu, Ministrul Transporturilor, Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților și Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. La eveniment a fost…

Detalii