Noi investiții se vor realiza, în perioada următoare, în municipiul Râmnicu Sărat. 50 de noi coșuri de gunoi stradale se vor monta de către angajații Administrației Domeniului Public, în zona centrală, dar și în parcuri. De asemenea, pentru a spori gradul de siguranță rutieră, în apropierea trecerilor de pietoni din zona unităților de învățământ din Râmnicu Sărat, reprezentanții ADP vor monta limitatoare de viteză. În acest an, angajații Administrației Domeniului Public au vopsit multicolor trecerile de pietoni din zona școlilor și grădinițelor.
DetaliiEtichetă: investitie
PARCURI NOI
Nu mai puțin de 6 parcuri ar urma să se amenajeze, în perioada următoare, în municipiul Râmnicu Sărat. Zonele verzi vor fi realizate în cartierele de la margimea orașului. Astfel, locuitorii din Alecu Bagdat, Anghel Saligny, Slam Râmnic și Bariera Focșani vor beneficia de atractive zone de agrement. Documentația necesară demarării acestor investiții a fost aprobată, recent, într-o ședință extraordinară a Consiliului Municipal Rm. Sărat. Proiectul de investiții a fost accesat prin Programul Operațional Regional și se derulează prin Grupul de Acțiune Locală ,,Sus Râmnicul”. Durata de implementare a investițiilor…
DetaliiPODUL DE LA VADU PAȘII, APROAPE DE FINAL
Construcția noului pod de la Vadu Pașii, peste râul Buzău, se apropie de final! O arată imaginile suprinse cu o dronă, zilele trecute, de către un internaut pasionat de lucrările de infrastructură din țară. Din imagini se observă că pe toată lungimea podului a fost turnat asfalt, iar în prezent muncitorii lucrează la amenajarea intrării pe pod dinspre Vadu Pașii. Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a anunțat, recent, că podul va fi inaugurat la sfârșitul lunii viitoare. Totodată, autoritățile au decis ca vechiul pod, proiectat de celebrul arhitect…
DetaliiINVESTIȚIE JAPONEZĂ LA BUZĂU
O importantă firmă japoneză va deschide un punct de lucru în municipiul Buzău. Este vorba de compania Yazaki, din domeniul componentelor auto. Prefectul județului Buzău, Silviu Iordache, precizează că în urma acestei investiții se vor crea nu mai puțin de 500 de locuri de muncă. Sediul firmei va fi pe Șoseaua Spătarului, iar fabrica se va deschide la toamnă. Investitorul va prelua o clădire deja existentă unde va duce doar utilajele de producție. Firma Yazaki mai are în România fabrici la Arad, Brăila și în Prahova, la Urlați. Prefectul Silviu…
DetaliiCLĂDIRE NOUĂ PENTRU SPITALUL JUDEȚEAN?
Spitalul Județean Buzău ar putea funcționa într-o nouă clădire. Este intenția conducerii Spitalului Județean Buzău, făcută publică în premieră, săptămâna trecută, de către președintele Consiliului Județean Buzău. Petre Emanoil Neagu spune că este un proiect de anvergură, care se poate realiza doar dacă la această inițiativă vor adera toate forțele politice. Investițiile pentru ridicarea unui nou spital și dotarea lui sunt însă uriașe, de domeniul sutelor de milioane de euro. De aceea, președintele Consiliului Județean crede că proiectul ar putea fi realizabil doar cu finanțare europeană. Conducerea Spitalului Județean Buzău…
DetaliiCONTINUĂ REABILITAREA TERMICĂ A BLOCURILOR
Primăria Buzău continuă reabilitarea termică a blocurilor, cu bani europeni și guvernamentali. Într-o primă etapă, anul trecut și începutul lui 2020, în municipiul Buzău s-au reabilitat termic 7 blocuri, patru din cartierul Micro III, două, în Zona Industrială, iar altul, în centru, pe bulevardul Unirii. În acest moment, se află în reabilitare alte 8 blocuri. Municipalitatea buzoiană are în pregătire și o a treia etapă, cu mai multe blocuri care vor fi reabilitate cu fonduri europene și guvernamentale. Reabilitarea termică presupune înlocuirea tâmplăriei exterioare, inclusiv a celei aferente accesului în…
DetaliiSALĂ POLIVALENTĂ NOUĂ, LA BUZĂU
În viitorul apropiat, orașul Buzău va avea una dintre cele mai moderne săli de sport din țară. Consilierii locali au aprobat studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici pentru construirea în Buzău a unul complex multifunțional de sport. Compania Naţională de Investiţii și-a dat acordul pentru a finanţa ridicarea noii săli polivalente. Proiectul a fost aprobat cu majoritatea voturilor, aleşii din opoziţie ţinând să accentueze faptul că investiţia se realizează din fonduri guvernamentale. Noul complex se va ridica în locul ştrandului din Parcul Tineretului. În complexul sportiv desfăşurat pe o suprafaţă…
DetaliiPAS IMPORTANT PENTRU ÎNCHIDEREA GROPII DE GUNOI
Un nou pas important făcut la Rm Sărat pentru închiderea gropii de gunoi a orașului. Primăria a semnat ieri contractul pentru proiectarea si executia lucrarilor de inchidere a depozitului municipal de deseuri, investiție care va costa peste 7 milioane de lei. Autoritatile din Rm. Sărat declara ca municipalitatea nu se mai afla, în prezent, in situatia de a fi amendata de Garda de Mediu. Primarul municipiului Rm Sărat precizează ca suma necesara inchiderii depozitului de deseuri municipale va proveni din bugetul local si este semnificativă. Sorin Cîrjan spune că și-ar…
DetaliiMODERNIZAREA AMBULATORIULUI, AMÂNATĂ
Un pas înainte și doi înapoi. Cam asta se poate spune despre licitația demarată de autoritățile din Rm Sărat pentru dotarea Policlinicii din cadrul Spitalului Municipal cu echipamente și dispozitive medicale. Și această pentru că procedura de alegere a firmei ce urma să doteze Ambulatoriul Integrat a fost anulată. O recunosc și șefii administrației din Rm Sărat, care au luat decizia de a anula licitația, după ce unii ofertanți au sesizat anumite lipsuri în caietul de sarcini și au solicitat Primăriei Râmnicu Sărat informații tehnice suplimentare. Viceprimarul Florian Nicolae susține…
Detalii