SUBIECT SENSIBIL

Construirea unui Spital Municipal în Buzău continuă să fie un subiect… sensibil pentru administrația locală. Și asta pentru că ritmul în care sunt parcurși pașii este unul foarte lent și nu prea garantează finalizarea în cei șapte ani cât este valabil actul de donație. Asta în condițiile în care terenul a fost donat municipalității, iar PUZ-ul și studiul de fezabilitate se fac de către același donator. Subiectul a fost readus în atenția conducerii Primăriei Buzău, de către deputatul Emanuel Ungureanu, prezent în ședința ordinară a Consiliului Local Municipal din luna…

Detalii

UNDĂ VERDE PENTRU SPITAL 

Pas important pentru construcția unui spital municipal în orașul Buzău, dar și pentru preluarea de către Primărie a Spitalului CFR, aflat în subordinea Ministerului Transporturilor. Toate aceste demersuri au fost aprobate în cadrul unei ședințe a Consiliului Local Muncipal, Buzău, la care a participat și vicepreședintele Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților, deputatul USR de Buzău, Emanuel Ungureanu. Acesta și-a exprimat îngrijorarea privind o contestație făcută de către sindicate, la scurt timp după ce Ministerul Transporturilor a anunțat că, la nivel național, spitalele CFR vor fi trecute în subordinea primăriilor.…

Detalii

SPITAL CONSTRUIT DE LA ZERO

Un spital municipal ar putea fi construit de la zero în orașul Buzău! Este proiectul pe care deputatul USR-Plus, Emanuel Ungureanu, l-a propus conducerii Primăriei Buzău. Pentru a pune a punct primele detalii legate de acest demers Emanuel Ungureanu a avut o întâlnire cu primarul Constantin Toma. Edilul Buzăului salută demersul inițiat de parlamentarul USR –Plus și crede că, dacă există voință politică, proiectul ar putea acea succes. CONSTANTIN TOMA, primar Buzău – “Dacă există o decizie politică, proiectul e fezabil. Noi ar trebui doar să dăm terenul. Vă dați…

Detalii

ȘI-AU DEPUS CANDIDATURILE

Cele mai importante partide politice din România au depus și la Buzău listele cu candidați pentru Alegerile Parlamentare din 6 decembrie. În prezența liderului PSD, Marcel Ciolacu, social-democrații buzoieni s-au prezentat la Biroul Electoral Județean astăzi, la orele prânzului. Ca și în urmă cu patru ani, listele cu candidați pentru Senat și Camera Deputaților conțin mai multe surprize. Dacă pe lista pentru Senat a PSD Buzău, pe primele două poziții se regăsesc în continuare  Lucian Romașcanu și Liliana Sbîrnea, la Camera Deputaților, situația este cu totul diferită. Dintre deputații în…

Detalii