SUBIECT SENSIBIL

Construirea unui Spital Municipal în Buzău continuă să fie un subiect… sensibil pentru administrația locală. Și asta pentru că ritmul în care sunt parcurși pașii este unul foarte lent și nu prea garantează finalizarea în cei șapte ani cât este valabil actul de donație. Asta în condițiile în care terenul a fost donat municipalității, iar PUZ-ul și studiul de fezabilitate se fac de către același donator. Subiectul a fost readus în atenția conducerii Primăriei Buzău, de către deputatul Emanuel Ungureanu, prezent în ședința ordinară a Consiliului Local Municipal din luna…

Detalii

ALTE TERMENE DE FINALIZARE

Consiliul Judeţean Buzău anunţă alte termene de finalizare pentru reabilitarea fostei cladiri a Bibliotecii Județene și realizarea noii Unități de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău. Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, spune că biblioteca ar urma să fie dată în folosință  cât de curând. De asemenea, noua Unitate de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău ar urma să intre în circuitul medical cel mai târziu în luna octombrie. La finalul lunii august, Petre Emanoil Neagu a anunțat că va inaugura noua clădire a Unității de Primiri Urgențe împreună…

Detalii

REDUCEREA BIROCRAȚIEI ȘI SERVICII RAPIDE

Reducerea birocrației și servicii rapide și de bună calitate pentru cetățeni. Sunt doar câteva dintre prioritățile  administratiei din Rm. Sărat pentru perioada următoare. Printr-un proiect de simplificare a procedurilor administrative,  autoritatile locale urmăresc reducerea timpului de aşteptare în procesarea unei cereri și informatizarea unor servicii publice. Un prim obiectiv il reprezinta asigurarea accesului online la serviciile publice din domeniul urbanismului si asistentei sociale din municipiul Rm. Sarat. Proiectul de simplificare a procedurilor administrative în Municipiul Râmnicu Sărat este finantat de Uniunea Europeană, in cadrul Programului Operational Capacitate Administrativa 2014-2020. Contractul de finantare a fost…

Detalii