ȘI-A DAT DEMISIA DIN SENAT

Președintele PSD Buzău, Lucian Romașcanu și-a anunțat în plen demisia din funcția de senator, urmând să preia conducerea Consiliului Județean Buzău, funcție câștigată la alegerile locale din această vară. El a precizat că demisia va fi efectivă începând cu data de 27 octombrie. Romașcanu a mai declarat că acum își va concentra eforturile asupra administrării județului Buzău. Senatorul Lucian Romașcanu a fost ales, la scrutinul local din 9 iunie, președinte al Consiliului Județean, cu un procent de 60,37 la sută din voturi. Sub președinția sa, PSD Buzău a reușit să…

Detalii

DEMISIE MOTIVATĂ

Directoarea Colegiului Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Buzău, Virginia Mîndruță Tănăsescu, și-a motivat, în cadrul unei conferințe de presă, motivele care au stat la baza demisiei sale din funcție. Demisia directoarei celui mai prestigious liceu din Buzău a fost înaintată Inspectoratului Școlar, săptămâna trecută, pe fondul unor plângeri făcute de părinții elevilor din trei clase ale liceului, care au semnalat mai multe probleme la orele susținute de o profesoară de limba română. Virginia Mîndruță Tănăsescu a ținut să precizeze că nu va reveni asupra deciziei sale de a demisiona. Tănăsescu…

Detalii

LOVITURĂ DE TEATRU

Lovitura de teatru în politica buzoiană! Fostul deputat Adrian Mocanu a fost numit în funcția de președinte al PNL Buzău. La scurt timp, în cadrul unei ședințe a Biroului Permanent Național al PNL, cei doi parlamentari liberali de Buzău, deputatul Gabriel Avrămescu și senatorul Vlad Pufu, au demisionat din funcțiile pe care le dețineau în structurile PNL Buzău. Dacă Gabriel Avrămescu era președintele organizației județene, Vlad Pufu era prim-vicepreședinte organizației județene și președinte al organizației municipale a PNL Buzău. Deputatul Gabriel Avrămescu a precizat că a plecat de bunăvoie de…

Detalii

ȘI-A DAT DEMISIA

Râmniceanul Dan Traian Manciulea și-a dat demisia din funcția  de consilier local. Încetarea mandatului de consilier local, înainte de termen, a lui Dan Manciulea a fost aprobată în  ședință a Consiliului Local Municipal Rm. Sărat. Dan Traian Manciulea a fost ales consilier local la alegerile locale din 27 septembrie 2020, pe lista de candidați a Partidului Național Liberal. Manciulea și-a dat demisia și din PNL. Următorul membru supleant pe lista de consilieri ai PNL Râmnicu Sărat este Viorica Georgeta Țârdeanu, profesor în cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 1 din municipiu.

Detalii

BILANȚ LA FINAL DE MANDAT

Viorel Holban, unul dintre cei doi subprefecți ai județului Buzău, și-a anunțat demisia, astăzi, din funcția pe care a deținut-o timp de 8 luni. Demisia a fost depusă în data de 6 decembrie, Guvernul urmând să aprobe această decizie, în următoarea ședință. În cadrul unei conferințe de presă, râmniceanul Viorel Holban a ținut să dezvăluie câteva dintre expriențele trăite în mandatul său în calitatea de subprefect. De departe, gestionarea Valului 4 al pandemiei de COVID19, alături de celălalt subprefect, Marieta Boloș a fost misiunea cea mai solicitantă. Totodată, Viorel Holban…

Detalii

DEMISII DE TEAMA COVIDULUI

Spitalul orășenesc Nehoiu a fost transformat în unitate medicală suport Covid, iar la sfârșitul săptămânii trecute, a fost internat aici primul pacient confirmat cu Sars-Cov-2. Unitatea va putea trata 45 de pacienți Covid, doar cu forme ușoare și medii. Totodată vor fi create și două locuri de terapie intensivă. Din păcate, odată cu această transformare, doi medici din acest spital au ales să își dea demisia. Ei au justificat că au anumite afecțiuni medicale, fapt ce le transformă în persoane vulnerabile. Plecarea celor doi medici mărește deficitul de cadre medicale…

Detalii

FĂRĂ DIRECTOR, FĂRĂ PRIME

Situație incertă la una dintre cele mai importante societăți din subordinea Primăriei Buzău. Societatea Piețe, Târguri și Oboare a rămas fără director, de săptămâna trecută. Este vorba despre Alexandru Bușcu, cel care și-a dat demisia din funcția de șef al societății. Chiar primarul Constantin Toma a fost cel care a anunțat demisia directorului de la Piețe, Târguri și Oboare, în plenul Consiliului Local Municipal. Mai mult, angajații societății Piețe, Târguri și Oboare au rămas și fără prime și sporuri la salarii. Primarul Buzăului a fost de acord cu tăierea primelor,…

Detalii

LUDOVIC ORBAN A DEMISIONAT, URMEAZĂ NEGOCIERILE

Ludovic Orban si-a incheiat aseara mandatul de prim ministru, la un an si o luna de la preluarea functiei si la o zi dupa alegerile parlamentare. Fostul premier a explicat că decizia sa are un obiectiv precis – demararea negocierilor pentru un nou guvern în urma rezultatelor înregistrate la alegerile parlamentare. Liderul PNL  a adăugat că prin demisia sa arată că nu se cramponează de nicio funcție și nici nu  pune condiții. După demisia lui Ludovic Orban,  ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, a fost desemnat de presedintele Klaus Iohannis,  noul…

Detalii

DEMISIE IMPUSĂ

Șoc în politica buzoiană! Deputatul Cristinel Romanescu și-a anunțat demisia din funcția de președinte al Organziației Județene a PNL Buzău. Este o demisie solicitată chiar de către președintele PNL, Ludovic Orban. Astăzi, în cadrul ședinței  Biroului Permanent Național al PNL, Orban le-a cerut tuturor șefilor de organizații liberale, cu procent sub 27 la sută la alegerile locale, să facă un pas în spate. La scurt timp, deputatul Cristi Romanescu și-a anunțat pe Facebook demisia din partid, asumându-și eșecul înregistrat la Alegerile Locale de organizația pe care a condus-o, la Buzău,…

Detalii

A RĂMAS ÎN FUNCȚIE

Situația lui Nicolae Florian, viceprimarul municipiului Rm. Sărat, este problema interna a PSD si partidul nu a decis sa-i retraga sprijinul politic. Ieri, in cadrul sedinței ordinare de lucru a Consiliului Local Municpal Rm. Sărat, s-a prezentat o adresa primita din partea Prefecturii, cu privire la situatia viceprimarului.  Precizam ca de la inceputul lunii august, Nicolae Florian a declarat ca este membru al Pro România. Plecarea sa din PSD nu a fost contestata de liderii  partidului. Acestia mentioneaza ca este o problema interna a formatiunii politice. Colegii din opozitie amintesc de legea…

Detalii