TEATRU MUNICIPAL, DOAR PE HÂRTIE

Teatrul Municipal Buzău există, dar încă nu funcționează. Înființat în urmă cu un an, printr-o hotărâre a Consiliului Local Buzău, Teatrul Municipal „Vladimir Maximilian” urma să fie condus de actorul și regizorul Petru Hadârcă, din Republica Moldova și ar fi avut 35 de angajați. Potrivit deciziei de atunci a autorităților locale, teatrul ar fi urmat să funcționeze în Vila Albatros din Parcul Marghiloman, însă, ulterior, s-a renunțat la această idée. Și în prezent, noua instituție de cultură există doar pe hârtie, pentru că încă nu deține un sediu. Recent, unii…

Detalii

O NOUĂ DESTINAȚIE PENTRU GARA VECHE

Autoritățile locale din Râmnicu Sărat au invitat cetățenii la o dezbatere publică cu privire la destinația clădirii gării vechi din cartierul Anghel Saligny. Clădirea, construită după proiectul ilustrului inginer Anghel Saligny, situată în cartierul cu același nume, va fi inclusă într-un proiect de reabilitare cu fonduri europene. În prezent, se realizează studiile și documentațiile necesare accesării finanțării. Ținând cont de poziția și structura imobilului, cât și a dezvoltării activităților cultural – educative din municipiul Râmnicu Sărat, reprezentanții Primăriei au propus realizarea unui centru de cultură, creație și inovație. În același…

Detalii

ACTIVITATEA SPITALULUI, APRECIATĂ

Activitatea personalului medical și a conducerii Spitalului Municipal din Rm Sărat merită toate laudele. Este părerea primarului Sorin Cîrjan, care spune că reprezentanții unității medicale au făcut eforturi pentru a depăși momentele dificile din ultima perioadă. Primarul Râmnicului le recomandă, în continuare, locuitorilor orașului să aibă încredere în serviciile oferite de personalul medical și să se adreseze fără teamă spitalului. Proiectul privind evaluarea activității managementului la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat, pentru anul 2022, a fost aprobat de Consiliul Local, în cea mai recentă ședință. Comisia de evaluare numită de Consiliul…

Detalii

LIMITATOARELE DE VITEZĂ, O PROBLEMĂ?

Limitatoarele de viteză sunt sau nu o soluție pentru un trafic în siguranță în municipiul Râmnicu Sărat? La această întrebare au încercat să răspundă membrii Consiliului Local în cea mai recentă ședință. Primarul muncipiului a recunoscut că nu știe cum să rezolve această problemă, ca să ofere siguranță cetățenilor, dar și să respecte toate normele în vigoare. Edilul consideră că toți partcipanții la trafic trebuie să respecte legea rutieră, iar amplasarea limitatoarele de viteză în apropierea trecerilor de pietoni, nu ar rezolva problemele înregistrate în trafic. Primarul din Rm. Sărat…

Detalii

FĂRĂ APĂ CALDĂ

În plină vară, aproape 500 de buzoieni din blocurile racordate la sistemul centralizat de încălzire nu mai primesc apă caldă. Problema a fost dezbătută în cea mai recentă ședință Cosiliului Local Municipal Buzău la solicitarea unui consilier PSD. Acesta i-a solicitat directorului societății RAM TERMO VERDE să  explice motivul sistării apei calde, între anumite ore, pentru locatarii apartamentelor din cele 5 blocuri Integral, de pe Bulevardul Industriei. Consilierul PSD Georgică Mănoiu consideră că decizia de sistare a apei calde,  pentru o datorie minoră, nu se justifică. El i-a mai cerut…

Detalii

COOPERARE PE TEME EUROPENE

Consiliul Local Municipal Râmnicu Sărat a aderat la proiectul „Construim Europa împreună cu autoritățile locale”. Autoritatea municipală va fi reprezentată în cadrul acestui proiect de consilierul Marius Cernea. Proiectul le va permite aleșilor locali să conlucreze și să disemineze informații în legătură cu temele europene care vizează populația locală. Marius Cernea speră să ducă la capăt cu succes misiunea încredințată de ceilalți consilieri locali. Rețeaua europeană a aleșilor locali a fost lansată în anul 2022. În cadrul programului, consilierii locali vor putea să coopereze și să transmită informații cu privire…

Detalii

SEMNAL DE ALARMĂ

„Boala şi moartea râd de noi”. Este avertismentul dat de medicul Paul Costache, care a primit, ieri, titlul de „Cetăţean de onoare al municipiului Buzău”, în ședința Consiliului Local Municipal. Medicul s-a declarat onorat de distincția primită și a ținut să tragă un semnal de alarmă în ceea ce privește sănătatea buzoienilor. Doctorul Paul Costache spune că aproape 90 la sută din boli au drept cauză obiceiurile şi practicile de vieţuire nesănătoase. Medicul buzoian este de părerea că stilul de viață nesănătos are și anumiți factori determinanți. Este vorba despre…

Detalii

Centrul Cultural, transformat în instituție publică de spectacole

Consiliului Local Municipal Râmnicu Sărat se va întruni, joi, 27 aprilie, de la ora 15.00, în ședința de lucru ordinară a lunii aprilie. Pe ordinea de zi sunt 27 de proiecte de hotărâre, dar și alte probleme ale activității curente. Consilierii din Rm Sărat vor aproba participarea municipiului la „Programul privind casarea autovehiculelor uzate”, program finanțat din veniturile Fondului pentru mediu, pentru un număr de 50 autovehicule vechi. De asemenea, Consiliul Local Râmnicu Sărat va stabili nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale și alte taxe asimilate acestora, precum…

Detalii

INVESTIȚII PENTRU EFICIENȚĂ ENERGETICĂ

Mai multe instituții publice locale din municipiul Râmnicu Sărat ar putea face economii serioase la energie în urma unor lucrări de eficientizare energetică. Aceasta după ce, recent, Consiliul Local Rm Sărat a aprobat programul de îmbunătățire a eficienței energetice la nivelul muncipiului. Principalele atuuri ale acestui proiect sunt reducerea facturilor la energie dar și a emisiilor de gaze poluante, cu efect de seră. Consiliul Local Muncipal Râmnicu Sărat a votat în unanimitate acest proiect. Obiectivele principale ale programului de îmbunătățire a eficienței energetice din municipiul Râmnicu Sărat vizează sfera serviciilor…

Detalii

ALIMENTE PENTRU SĂRBĂTORI

150 de râmniceni vor primi pachete cu alimente cu ocazia Sărbătorilor de Paști. Consiliul Local Municipal a aprobat alocarea sumei de 22.500 lei, din bugetul local, pentru achiziționarea produselor. Vor primi produse alimentare specifice Sărbătorilor Pascale bătrânii fără aparținători, familiile cu mulți copii, dar și persoanele cu handicap, aflate în situații deosebite. Reprezentanții Direcției de Asistență Socială Râmnicu Sărat vor distribui pachetele cu alimente la domiciliul beneficiarilor, în perioada 10-11 aprilie. Valoarea unui pachet cu alimente va fi de aproximativ 150 de lei.

Detalii