FĂRĂ APĂ CALDĂ

În plină vară, aproape 500 de buzoieni din blocurile racordate la sistemul centralizat de încălzire nu mai primesc apă caldă. Problema a fost dezbătută în cea mai recentă ședință Cosiliului Local Municipal Buzău la solicitarea unui consilier PSD. Acesta i-a solicitat directorului societății RAM TERMO VERDE să  explice motivul sistării apei calde, între anumite ore, pentru locatarii apartamentelor din cele 5 blocuri Integral, de pe Bulevardul Industriei.

Consilierul PSD Georgică Mănoiu consideră că decizia de sistare a apei calde,  pentru o datorie minoră, nu se justifică. El i-a mai cerut directorului RAM TERMO VERDE să explice de ce apa a fost oprită colectiv și nu individual.

Directorul societății furnizoare de agent termic, Ștefan Dobrescu, a explicat că s-a luat această decizie din cauza datoriilor mari acumulate de unii locatari din blocurile respective. El a adăugat că a încercat evitarea acestei situații prin trimiterea către locatari a unor notificări și propuneri de eșalonare a datoriilor.

În ciuda discuțiilor aprinse, problema locatarilor nu a fost rezolvată. Primarul Constantin Toma s-a oferit să medieze rezolvarea situației, printr-o întâlnire între reprezentanții Asociațiilor de proprietari și conducerea RAM TERMO VERDE, care va avea loc în perioada următoare.

Related posts