A RĂMAS FĂRĂ MANAGER 

Biblioteca Județeană ,,Vasile Voiculescu” Buzău a rămas fără manager. Sorin Burlacu, cel care a condus instituția timp de 17 ani, a ieșit la pensie. Consiliul Județean a luat act de decizia de încetare a mandatului acestuia începând cu data de 1 octombrie. Până la numirea unui nou manager prin concurs, instituția va fi condusă de către un manager interimar. În cadrul ședinței, președintele Consiliului Județen Buzău i-a organizat lui Sorin Burlacu, fostul său coleg de școală generală, un moment festiv. Vădit emoționat, Sorin Burlacu, și-a amintit cu nostalgie de debutul…

Detalii

ULTIMA ȘEDINȚĂ ORDINARĂ CJ ÎN VECHIUL FORMAT

Aleșii județeni sunt chemați miercuri, 25 septembrie, de la ora 13:00, în ultima ședință ordinară a Consiliului Județean, în vechea formulă. Începând cu luna octombrie, ședințele de consiliu nu vor mai fi prezidate de către Petre Emanoil Neagu, ci de către Lucian Romașcanu, iar pe scaunele din sală se vor afla alți consilieri județeni. În ședința de miercuri pe ordinea de zi sunt 21 de proiecte, printre acestea aflându-se și cel prin care municipiului Râmnicu Sărat va intra în posesia unui teren de 20.000 de mp, pentru realizarea unui parc…

Detalii

ALTE TERMENE DE FINALIZARE

Consiliul Judeţean Buzău anunţă alte termene de finalizare pentru reabilitarea fostei cladiri a Bibliotecii Județene și realizarea noii Unități de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău. Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, spune că biblioteca ar urma să fie dată în folosință  cât de curând. De asemenea, noua Unitate de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău ar urma să intre în circuitul medical cel mai târziu în luna octombrie. La finalul lunii august, Petre Emanoil Neagu a anunțat că va inaugura noua clădire a Unității de Primiri Urgențe împreună…

Detalii

SE APROPIE DE FINAL

Proiectul de restaurare a Bibliotecii Județene „Vasile Voiculescu” din Buzău se apropie de final. Aflată într-un grad avansat de uzură, clădirea a necesitat multe eforturi din partea proiectantului pentru ca aceasta să devină din nou un sediu sigur. Imobilul a împlinit 131 de ani de existență, iar lucrările pentru refacerea sa au început în 6 iunie 2022. Termenul de finalizare anunțat de autorități a fost inițial anul 2023, însă, situația din teren a determinat prelungirea lucrărilor. Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a anunțat că în această toamnă clădirea…

Detalii

LUCRĂRI APROAPE DE FINALIZARE

Lucrările de reabilitare a unei clădiri emblematice a municipiului Buzău, cea a Bibliotecii Județene, de pe Bulevardul Unirii, sunt aproape de finalizare. Potrivit constructorului, lucrările au ajuns la un stadiu de realizare de 85 la sută și, cel mai probabil, vor fi finalizate în luna septembrie a acestui an. Deja clădirea istoriră are o nouă înfățișare, atât la exterior, cât și la interior, unde coloanele, dar și alte elemente arhitecturale, sunt placate cu foiță de aur. După inaugurare, întreaga activitate a Bibliotecii Județene urmează să se mute, treptat, înapoi de…

Detalii

SOLUȚII PENTRU ATRAGEREA TURIȘTILOR

Deși Buzăul este încă un județ ocolit de turiști, autoritățile încearcă să găsească noi soluții pentru a-i spori atractivitatea. Și nu doar GEOPARCUL UNESCO Ținutul Buzăului ar putea contribui la asta, ci și instituțiile de cultură. Consiliul Județean Buzău intenționează punerea pe lista de circuite turistice a Bibliotecii Județene ,,Vasile Voiculescu”, din municipiul Buzău, imediat ce sediul instituției va fi complet reabilitat. Președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, consideră că, prin acest demers, cu sprijinul Primăriei Buzău, atât orașul, cât și județul vor fi mai atractive pentru turiști. Transformarea imobilului…

Detalii

TABĂRA DE CARTIER

Vacanța de vară înseamnă, pentru cei mai mulți copii, timp liber petrecut alături de prieteni, în parc sau la bunici, excursii și mult așteptata tabără. Sunt însă și unii copii care, fie din motive financiare, fie din alte motive, nu au ocazia să plece măcar câteva zile din oraș și își petrec majoritatea timpului acasă. La ei s-au gândit reprezentanții Bibliotecii Județene Buzău care au decis să aducă tabăra aproape de casa celor mici. Ajunsă la cea de a XII-a ediție, Tabăra de Cartier din cartierul Poștă se bucură de…

Detalii

ȘANTIER DESCHIS

După o întârziere de aproape doi ani, au demarat lucrările de reabilitare a clădirii Bibliotecii Judeţene „Vasile Voiculescu”, de pe strada Unirii. Asta, după ce preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a semnat, vineri, ordinul de începere a lucrărilor. Oficial, startul lucrărilor a fost dat ieri, atunci când Petre Emanoil Neagu a mers la predarea amplasamentului către firma care se va ocupa de consolidarea şi reabilitarea clădirii. Potrivit constructorului, proiectul va transforma Biblioteca Judeţeană “Vasile Voiculescu” Buzău într-o instituţie de rang european, urmând a fi puse în valoare potenţialul…

Detalii

LUCRĂRI GATA DE START

Lucrările de reabilitare a clădirii Bibliotecii Judeţene din Buzău, cu bani europeni, nu au început nici acum, deşi au trecut doi ani de la semnarea contractului de execuție. Președintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu, spune că a avut o discuție cu reprezentanții firmelor care se ocupă de reabilitarea clădurii, aceștia dând asigurări că lucrările vor demara în această toamnă. Termenul final al lucrărilor de restaurare a clădirii, prevăzut în proiect, este vara anului 2022. Deoarece este vorba despre lucrări complexe de restaurare, în condițiile în care imobilul se află…

Detalii