GEST EXTREM

Tragedie teribilă, ieri, la Spitalul de Neuropsihiatrie și Măsuri de Siguranță Săpoca. Un buzoian de 64 de ani a decis să își pună captă zilelor și nimeni nu l-a putut opri. Bărbatul a așteptat până când a fost singur în baia unității spitalicești și și-a pus ștreangul de gât. El a fost descoperit fără viață de către un pacient. Medicii au demarat manevrele de resuscitare, însă fără rezultat. Deși,  primele date indică ipoteza unui suicid, cercetările sunt continuate. Se pare că buzoianul ar fi ajuns să trăiască pe străzi din…

Detalii

 SECETĂ CU MIROS DE … PORUMB FIERT

Unii dintre fermierii buzoieni investesc enorm în irigații, în încercarea de a combate efectele secetei. Din păcate, măsura nu dă deloc efectele scontate. Pe de o parte, apa pentru irigații a devenit insuficientă, iar pe de altă parte, deși udate, culturile aproape că fierb din cauza căldurii extreme. Cazul unui agricultor din județ, care deține suprafețe întinse de culturi de porumb irigate este edificator pentru a ilustra efectele temperaturilor extreme. Din cauza secetei, culturile sale au ajuns să capete miros de… porumb fiert. Specialiștii în agricultură spun că, pe câmp,…

Detalii

O VACANȚĂ DE O ZI

15 copii din Rm Sărat, care provin din familii aflate în mare dificultate, au avut parte de o aventură de neuitat. Micuții, cu vârste între 4 şi 6 ani, aflaţi în grija Centrului de zi ,,Piticii” au beneficiat de o vacanță de o zi la o fermă din județul Brăila. Copiii s-au jucat cu animalele de la fermă, au gustat produse tradiționale, dar mai ales au simțit  atmosfera dintr-o familie adevărată. Centrul de Zi ,,Piticii” a fost preluat de Direcția de Asistență Socială Rm. Sărat, în anul 2019, de la…

Detalii

Comunicat de presă

Mai sunt trei zile până la începutul celei de-a patra ediții a festivalului BZM Fest, organizat de Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” și Primăria municipiului Buzău pe domeniul Vilei Albatros, din parcul Marghiloman. Festivalul, care propune „o lume de bun gust” în perioada 11 – 14 iulie 2024, își va deschide porțile pentru iubitorii de adevăr, bine și frumos, joi, începând cu ora 15:00, iar vineri/sâmbătă/duminică de la ora 10:00. Din cele 3500 de locuri disponibile/zi au fost deja achiziționate peste 1500 de abonamente/bilete pentru toate cele 4 zile…

Detalii

PE PRIMUL LOC ÎN ȚARĂ

Colegiul Naţional „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Buzău se află pe primul loc într-un top neoficial naţional al școlilor din România, după rezultatele obținute de elevi la examenul de Evaluare Națională. Această clasare a fost făcută prin prisma mediei notelor obținute de cei 25 de elevi absolvenți ai clasei a VIII-a, care au participat la Evaluarea Națională. Media generală, de 9,58, este cea mai mare la nivel național. Pe materiile de concurs, elevii de la Hasdeu au obținut media 9,47, la Română, și 9,69, la Matematică. De asemenea, la liceul buzoian…

Detalii

UN NOU DRUM INTRĂ ÎN REABILITARE

Vești bune pentru cei ce vor să ajungă la Colți, una dintre cele cătate zone turistice din județul Buzău. După finalizarea drumului spre Cascada Cașoca, autoritățile județene și-au propus să reabiliteze și tronsonul care leagă orașul Pătârlagele de Muzeul de Chihlimbar de la Colți. Asfaltarea acestui drum va face mai ușoară promovarea obiectivelor turistice din zonă. Reabilitarea acestui drum, alături de cel spre Cascada Cașoca, va facilita accesul turiștilor români și străini către obiectivele turistice din zona Pătârlagele – Nehoiu – Siriu. Zona Colți este renumită pentru Muzeul Chihlimbarului, acolo…

Detalii

DIN AUGUST, DOAR HRANĂ RECE

Beneficiarii Cantinei de Ajutor Social din Rm Sarat mai primesc hrană caldă doar până la sfârșitul acestei luni. Din august, cantina va intra în curățenie generală, oamenii urmând a primi doar hrană rece. În tot acest timp, angajații cantinei vor face lucrări de igienizare și curățenie, iar unii dintre ei vor pleca în concediu. În acest an, în incinta cantinei vor fi făcute mai multe lucrări care nu suportă amânare. La subsolul clădirii, vor fi schimbate țevile, iar în bucătărie se va pune gresie și faință nouă. La începutul lunii septembrie,…

Detalii

DEMERS ÎN PREMIERĂ

Dezastrul din agricultura buzoiană provocat de secetă ar putea fi ,,îndulcit” de Ministerul Agriculturii. În contextul în care multe dintre culturile de păioase de pe câmpurile din județul Buzău sunt aproape distruse, specialiștii sunt de părere că o schimbare rapidă a legislației ar putea să-i sprijine mai mult pe fermierii afectați. În acest sens, conducerea Direcției Agricole Buzău a solicitat Ministerului Agriculturii schimbarea condițiilor de acordare a despăgubirilor. Acesta ar fi un demers în premieră și, dacă va fi aprobat, va fi în folosul tuturor fermierilor români. În prezent, acordarea…

Detalii

PERFORMANȚĂ RĂSPLĂTITĂ

Autoritățile buzoiene răsplătesc din plin performanța echipei de robotică „Heart of RoBots” a Colegiului Național „B.P. Hasdeu”, care s-a calificat la o puternică competiție internațională în Statele Unite. Consiliul Județean oferă echipei de robotică, din bugetul propriu al județului, 200.000 de lei, bani necesari pentru deplasarea la concurs. Participarea tinerilor de la Hasdeu la competiția de robotică din Satele Unite a fost sprijinită financiar și de Fundația Comunitară Buzău, dar și de către mai multe societăți comerciale din județ, ori chiar persoane care au donat, în total, peste 100.000 de…

Detalii

CHESTIONAR PENTRU DEZVOLTAREA COMUNITĂȚILOR

Primăria Rm. Sărat solicită locuitorilor orașului, dar și celor  din apropierea municipiului, din comunele Podgoria, Râmnicelu, Topliceni, Valea Râmnicului şi Grebănu, să răspundă la un chestionar prin care să indice oportunităţile de dezvoltare a întregii zone, din jurul zonei urbane Râmnicu Sărat. De asemenea, reprezentanții Primăriei Rm. Sărat doresc să inițieze mai multe întâlniri cu primarii celor 5 comune, pentru ca, împreună, să contureze un plan cât mai aproape de realitate, pentru implementarea de proiecte pentru dezvoltarea acestei zone, denumită metropolitană. În prezent, adminstrația din Rm Sărat derulează un proiect…

Detalii