CAMPANIE DE AJUTORARE A SINISTRAȚILOR

Râmnicenii sunt așteptați să își ajute semenii grav afectați de inundațiile din ultima perioadă. Direcția de Asistență Socială Râmnicu Sărat, în colaborare cu autoritățile locale, organizează, vineri, 27 septembrie, în intervalul orar 09.00 – 19.00, o acțiune de colectare de echipamente și produse, care vor fi oferite persoanelor afectate de calamitate, din județul Galați. Campania de colectare a donațiilor se realizează în parcarea unui centru comercial din municipiu. Sâmbătă, produsele vor fi donate sinistraților. Direcția de Asistență Socială Râmnicu Sărat recomandă cetățenilor să doneze, în special, materiale de construcții, electrocasnice,…

Detalii

PREA PUȚIN INTERESAȚI

Statul român a început în 2015 un program național de cadastru și carte funciară prin care își propune să intabuleze oficial și gratuit toate proprietățile din mediul rural. Proiectul, pe bani mulți și făcut cu firme private, a fost prelungit și în 2024, deși ar fi trebuit să se încheie anul trecut. În județul Buzău, în prima jumătate a acestui an, doar localnicii din 7 comune, din cele 87 câte sunt în total, au deja carte funciară. Și asta pentru că acest program este prea puțin atrăgător, atât pentru primării,…

Detalii

CHESTIONAR PENTRU DEZVOLTAREA COMUNITĂȚILOR

Primăria Rm. Sărat solicită locuitorilor orașului, dar și celor  din apropierea municipiului, din comunele Podgoria, Râmnicelu, Topliceni, Valea Râmnicului şi Grebănu, să răspundă la un chestionar prin care să indice oportunităţile de dezvoltare a întregii zone, din jurul zonei urbane Râmnicu Sărat. De asemenea, reprezentanții Primăriei Rm. Sărat doresc să inițieze mai multe întâlniri cu primarii celor 5 comune, pentru ca, împreună, să contureze un plan cât mai aproape de realitate, pentru implementarea de proiecte pentru dezvoltarea acestei zone, denumită metropolitană. În prezent, adminstrația din Rm Sărat derulează un proiect…

Detalii

PRIMĂRIILE, ÎN VIZORUL AVOCATULUI POPORULUI

Primăriile din județul Buzău au ajuns în atenția reprezentanților Avocatului Poporului, din cauza atitudii unor funcționari publici. Cele mai multe reclamații care vizau angajații administrațiilor locale au fost întemeiate, iar câteva primării au făcut obiectul unor anchete ale Avocatului Poporului. Vizată de ancheta reprezentanților Avocatului Poporului a fost și Primăria din Râmnicu Sărat, acolo unde un funcționar public de la Serviciul de Asistență Socială a fost reclamat pentru atitudinea pe care a avut-o față de persoanele care i-au solicitat ajutor. Și Primăria Buzău a intrat în vizorul Avocatului Poporului, după…

Detalii

PROIECT DE DEZVOLTARE, DERULAT LA NIVEL JUDEȚEAN

Județul Buzău va avea propriul program de dezvoltare locală din care vor putea primi finanțate proiectele derulate de primăriile din tot județul, dar în special de localitățile mici, fără bugete mari și cu oportunități limitate de investiții. Inițiativa aparține președintelui Consiliului Județean, instituției, Petre Emanoil Neagu, care a anunțat că va iniția o rundă de consultări, pe acest subiect, cu toți liderii grupurilor politice reprezentate în forul județean. Programul Județean de Dezvoltare Locală va fi derulat de Consiliul Județean Buzău, în parteneriat cu unitățile administrativ-teritoriale din județ, iar ideea reprezintă…

Detalii