NOI DISPUTE

Propunerea Primăriei Buzău, de concediere a polițiștilor locali, stârnește noi dispute în Consiliul Local Municipal. S-a întâmplat și la ultima ședință în cadrul căreia a fost supus la vot Planul de ordine și siguranță publică al municipiului Buzău pentru acest an. Documentul cuprinde, punctual, zonele în care polițiștii locali vor acționa, atribuțiile pe care le vor avea și controalele pe care aceștia le vor face astfel încât să fie evitate incidentele în municipiu.

Consilierul Constantin Florescu, fost judecător, consideră că Primăria Buzău ar trebui să renunțe la încercarea de a-i disponibiliza pe polițiștii locali, deoarece nu va avea niciodată câștig de cauză în instanță, în procesul de concediere colectivă.

În replică, primarul Constantin Toma aduce drept argument faptul că, potrivit legii, în municipiu ar trebui să fie un polițist local la 1.000 de locuitori.

Discuțiile s-au aprins și mai mult în momentul în care primarul s-a arătat nemulțumit de faptul că că Tribunalul Buzău tergiversează procesul polițiștilor locali de aproape 8 ani.

Polițiștii locali din Buzău s-au adresat instanței de judecată, după ce, la finele anului 2023, Consiliul Local Muncipal au aprobat o nouă organigramă a Direcției Poliției Locale, prin care aproape 190 de persoane și-ar fi pierdut locul de muncă. Polițiștii au obținut o primă victorie în luna ianuarie a acestui an. Ca urmare, hotărârile adoptate de Consiliul Local Municipal au fost suspendate. Ulterior, magistrații Curții de Apel Ploiești au respins cererea Primăriei de a strămuta procesul de la Tribunalul Buzău.

Related posts